Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Teologii ieșeni au depus jurământul de credință
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi au depus vineri, 2 iulie, jurământul de credinţă. Momentul a avut loc în timpul Sfintei Liturghii, săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, din sobor făcând parte profesorii facultății de teologie. Din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” au fost prezenți rectorul Tudorel Toader și prorectorul Iulian Damian.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe tinerii absolvenți să-și împrospăteze continuu chemarea de a fi slujitori ai lui Dumnezeu și ai aproapelui: „Dumnezeu, prin tine, viitor slujitor al Bisericii, dorește să lucreze mântuirea oamenilor. Tu ești chemat să fii gura Lui și mâna Lui prin care El să lucreze în Biserică, până la sfârșitul veacurilor, mântuirea oamenilor. Dumnezeu nu-Și retrage chemarea; eu pot să o ignor, să nu-i dau atenția cuvenită, eu pot să mă depărtez de dragostea cea dintâi, însă Dumnezeu nu-Și retrage chemarea. Și când m-a chemat, știe El de ce a făcut-o și știe ce mi-a pregătit. Așa că nu este târziu niciodată, dragi absolvenți, să ne reînnoim chemarea, să ne reîmprospătăm chemarea. Pentru smerenia, pocăința și dragostea noastră, încă mici, dar care pot să crească față de Dumnezeu, El va lucra prin noi. Onorați-vă chemarea! Mulțumiți-I lui Dumnezeu că v-a ales pentru a-I fi slujitori în slava de care puțini oameni se învrednicesc. Împrospătați-vă chemarea și, cu curaj și credință în Dumnezeu Care v-a chemat, cu multă recunoștință, mergeți înainte în slujire. Amin!”.
În continuare, cei 116 absolvenți ai celor patru specializari de la licență (Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie asistență socială și Artă sacră) din cadrul Facultății de Teologie din Iași au participat la cursul festiv de final, care a avut loc la Centrul de evenimente AGORA al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În cadrul evenimentului au vorbit absolvenților pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. conf. univ. dr. Dan Sandu, reprezentantul studenților - Toma Gania, rectorul Tudorel Toader, reprezentantul internațional Tamy Nasr, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul. Șefii de promoţie au fost răsplătiți cu daruri din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. De asemenea, toți absolvenţii au primit diplome.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat: „Îl rog pe Dumnezeu, în mod special pentru voi, să vă ofere trei lucruri, să vă dăruiască putere în trei direcții. În primul rând, cât mai multă stare de copil în viața voastră de oameni maturi. Apoi, să vă dăruiască cât mai multă putere de luptă pentru realizarea visurilor pe care le aveți, între care neapărat să includeți tihna sufletească pentru alcătuirea omului cel tainic al inimii, fără de care realizarea profesională va fi privită peste ani și ani ca un eșec. În al treilea rând, să vă dăruiască Dumnezeu putere să-l acceptați pe cel de lângă voi așa cum este el. Dacă Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ar fi așteptat ca lumea să devină perfectă pentru ca El să Se întrupeze, nu S-ar mai fi întrupat niciodată”.