În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Absolvenții Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina au depus jurământul
La Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, județul Prahova, 1.290 de absolvenți au depus ieri, 9 martie, jurământul militar. Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La acest moment de sărbătoare au participat oficialități centrale și locale, profesorii și cadrele instituției, părinții, rudele și prietenii absolvenților. După scurte alocuțiuni din partea oficialităților, tinerii absolvenți au defilat prin fața tribunei oficiale.
La finalul evenimentului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vizitat capela din incinta școlii, locul unde elevii vin să se roage și să participe la slujbele săvârșite cu prilejul diferitelor sărbători religioase din cursul anului.
Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina pregătește agenți de poliție de mai bine de 50 de ani. În mod obișnuit, cursurile pentru agenții de poliție durează 2 ani, însă din cauza deficitului de personal din Ministerul Afacerilor Interne, perioada s-a micșorat la 9 luni.
Tinerii au fost selecționați după teste riguroase și în cele 9 luni de pregătire intensă au dobândit cunoștințe de drept penal, legislație contravențională, criminalistică, instrucția tragerii și autoapărare.
Absolvenții vor fi repartizați în structurile Inspectoratului General al Poliției Române în funcție de performanțele școlare înregistrate.