Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acţiuni pentru prevenirea abandonului şcolar la Alba Iulia
Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Alba Iulia a organizat ieri două evenimente ale căror acţiuni au ca scop prevenirea abandonului şi a eşecului şcolar.
În prezenţa IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficialităţilor judeţene şi locale, a reprezentanţilor partenerilor, precum şi a credincioşilor comunităţii, s-a inaugurat Centrul educaţional "Sfântul Nicolae" din Alba Iulia, strada Moldovei nr.11. Acest centru educaţional este parte a proiectului "Reţea interregională de centre educaţionale", proiect demarat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Alba Iulia - filiala Reghin, la nivelul regiunilor Centru şi Vest, începând cu data de 1 august 2010. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European pentru prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii. Înfiinţarea unui asemenea centru educaţional în Alba Iulia vine din nevoia şi datoria Bisericii de a veghea asupra celor mici, despre care Mântuitorul Iisus Hristos spunea că "a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor" (Matei 19, 14), atât timp cât ne confruntăm, la nivel local, cu fenomenul de părăsire timpurie a şcolii, grija redusă sau chiar ignorarea educaţiei copiilor din familiile cu nevoi sociale fiind principalul motiv pentru care vorbim de abandon şcolar ca fenomen educaţional. În centrele educaţionale, copiii primesc zilnic hrană, lunar burse sociale, sprijin în realizarea temelor pentru acasă, susţinere în dezvoltarea personală, în formarea ca oameni după principii moral-creştine sănătoase şi în comunicarea eficientă între ei, totul în vederea unei bune integrări în societate.