Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Activitate Pro-Vita în Protopopiatul Buhuși
Marți, 10 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și prin implicarea părintelui protopop Vasile Cozma, a avut loc la Liceul Teoretic „Ion Borcea” din Buhuși, în cadrul orei de religie, o proiecție de film cu specific Pro-Vita, informează eprb.ro.
La această întâlnire au fost prezenți părintele Eugen Ciuche, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu preoții responsabili cu activitățile de tip Pro-Vita ai Protopopiatului Buhuși și profesorii de religie, alături de elevii claselor a X-a și a XI-a.
După vizionarea filmului a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în legătură cu dreptul la viață, criza de sarcină, suportul familiei și al cunoscuților, implicarea Bisericii în ajutorarea mamelor aflate în dificultate.
Elevii au fost receptivi la problematica dezbătută, s-au implicat activ în discuții și au subliniat concluziile întâlnirii exprimându-și dorința de a continua acest proiect.



.jpg)
