„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Ajutoare pentru oamenii străzii din Piteşti
De aproape o săptămână, copiii de la Centrul de tip familial Găvana din Piteşti împart hrană caldă, îmbrăcăminte şi încălţăminte oamenilor străzii. De asemenea, prin intermediul unui proiect se are în vedere consilierea acestor oameni ai străzii, dar şi a persoanelor defavorizate, pentru integrarea lor socială. Ninsorile din ultimele zile înzăpezesc căile de acces dintre marile comunităţi urbane şi rurale, dar nu şi pe cele dintre oamenii care doresc să fie alături de cei în suferinţă şi alte nevoi. Astfel, copiii de la Centrul de tip familial Găvana din Piteşti, fiind ei înşişi în lipsuri, au dăruit oamenilor străzii din municipiul Piteşti lucruri materiale, dar mai ales iubire şi speranţă. „Din cauza faptului că municipiul Piteşti are foarte mulţi oameni aflaţi în dificultate, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin Parohia «Aşezământul Sfinţii Constantin şi Elena», în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, prin Centrul de tip familial Găvana din Piteşti, a intensificat, începând cu ziua de vineri, 24 ianuarie, acţiunea «Să nu uităm de cei mai trişti ca noi!», prin care copiii Centrului de tip familial Găvana şi-au propus ca nici un om al străzii să nu rămână flămând în această perioadă geroasă. În urma discuţiilor purtate cu oamenii străzii, aceştia şi-au exprimat dorinţa de a fi încălţaţi şi îmbrăcaţi cu haine de iarnă şi au mai cerut lumânări şi o lanternă, din cauza faptului că în pseudo-adăposturile amenajate de către oamenii străzii nu există lumină. Prin această acţiune se urmăreşte sensibilizarea copiilor din centrul de plasament şi responsabilizarea acestora în a învăţa şi a lupta pentru binele lor, mulţi dintre ei provenind din astfel de medii“, a precizat pr. Decebal Floroaica, slujitor la Aşezământul „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Piteşti şi directorul Centrului de tip familial Găvana.
Acţiunile acestui proiect fac parte dintr-un program mai amplu pe care-l desfăşoară pr. Decebal Floroaica pentru incluziunea socială a tinerilor din centrele de plasament şi a celor marginalizaţi social.
„Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului împreună cu Asociaţia «Sfinţii Spiridon şi Irina» derulează un proiect pentru consilierea oamenilor străzii şi a tuturor persoanelor defavorizate în vederea găsirii unui loc de muncă şi a posibilităţilor de cazare a acestora în condiţii omeneşti. În prezent, aceştia beneficiază de un birou de consiliere situat pe str. Tache Ionescu nr. 41, Piteşti, unde sunt consiliaţi psihologic, învaţă să se comporte în societate, să îşi întocmească un Curriculum Vitae şi să fie pregătiţi pentru angajare. Totodată, în acelaşi birou, în zilele de sâmbătă şi duminică funcţionează un atelier de creaţie pentru copiii defavorizaţi şi pentru cei ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate“, a mai spus pr. Decebal Floroaica.