Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Aparat medical oferit Spitalului Municipal din Oradea
Asociaţia „Filantropia“ Oradea, prin filiala de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu“ din Oradea, a desfăşurat în perioada septembrie-octombrie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui aparat medical necesar pentru a veni în sprijinul copiilor bolnavi, dar şi a pacienţilor adulţi, şi a cadrelor medicale de la unitatea orădeană.
Sub coordonarea părintelui Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic la Episcopia Oradiei şi preşedintele Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, prin implicarea directă a părintelui Augustin Bar, capelanul spitalului municipal din Oradea şi a voluntarilor filialei de la asociaţia amintită, aflată în unitatea medicală, în mai puţin de două luni de la startul campaniei de strângere de fonduri, aparatul medical, un injectomat pentru secţia de hemato-oncologie, în valoare de 9.000 lei, a fost achiziţionat. La mijlocul lunii octombrie, la cei 2.500 lei strânşi de „ucenicii filantropiei orădene“, un binefăcător a completat diferenţa necesară pentru achiziţionarea acestui aparat. Mişcat de spiritul voluntar al campaniei şi de scopul acesteia, furnizorul de la care a fost achiziţionat a venit cu o contribuţie semnificativă, reducând factura de achiziţie la 7.200 lei.
„O mână de ajutor dinspre Biserică“
Marţi, 25 noiembrie, a avut loc predarea oficială a injectomatului secţiei de hemato-oncologie a spitalului orădean, aparat medical conceput pentru terapia în domeniul neonatologic, pediatric, dar şi pentru adulţi, care calculează doza de medicament ce se administrează bolnavilor. Aparatul va fi folosit atât pentru micii pacienţi, copiii internaţi în spital, dar şi pentru adulţii care vin aici să îşi îngrijească sănătatea. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, care a vizitat, mai întâi, Paraclisul „Sfântul Stelian“, unde s-a întâlnit şi i-a binecuvântat pe voluntarii care s-au implicat în frumoasa campanie filantropică, împreună cu părintele capelan Augustin Bar. Apoi, în biroul managerului general al spitalului s-a desfăşurat momentul festiv de predare-primire a aparatului medical. Au fost prezente cadre medicale din conducerea spitalului, doamna dr. Elena Moldoveanu, manager general, respectiv doamna dr. Gabriela Miculschi, şeful secţiei de hemato-oncologie şi oncologie pediatrică a spitalului municipal, medici şi asistente medicale, dar şi părintele Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic la Episcopia Oradiei şi coodonatorul Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, Părintele Augustin Bar, capelanul spitalului municipal şi voluntarii implicaţi în campanie.
„Gestul de acum reprezintă o mână de binecuvântare şi o mână de ajutor dinspre Biserică pentru pacienţii copii şi personalul medical din secţia de oncologie pediatrică a Spitalului de copii din Oradea. Fiind odovania Intrării în Biserică a Maicii Domnului, este darul Născătoarei de Dumnezeu, Izvorul tămăduirii. Aflându-ne la două săptămâni şi două zile de la prăznuirea Sfântului Nectarie Vindecătorul de boli, este şi un dar al Făcătorului de minuni din insula Eghina. Găsindu-ne cu unsprezece zile înainte de serbarea Sfântului Nicolae cel Bun, este şi un cadou, avant la lettre, de Moş Nicolae, pentru toţi cei din lumea lui «Oscar şi tanti Roz», preafrumoasa carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt, pe care o recomandăm cu căldură tuturor celor care doresc să se apropie, cu sensibilitate şi delicateţe, de universul copiilor bolnăviori, nu doar de la noi, ci din toată lumea, şi vor să înţeleagă ce se petrece în sufleţelul copilului care suferă, fie el Micul Prinţ sau Mica Sirenă“, a spus ierarhul.
Daruri şi binecuvântări
Doamna dr. Elena Moldoveanu, manager general al spitalului a mulţumit ierarhului şi tuturor celor implicaţi în acest generos proiect. „Este un dar din inimă, un dar din iubire faţă de aproapele, pe care îl primim şi rămânem recunoscători, şi mai ales pacienţii noştri vor fi recunoscători pentru acest dar, care le va aduce vindecare şi mângâiere, ştiind de la cine a venit“, a spus dr. Elena Moldoveanu.
Pr. consilier Laurenţiu Lazăr a subliniat importanta legătură şi colaborare dintre spital, capela din incinta acestuia şi Episcopia Oradiei, prin Asociaţia „Filantropia“ Oradea, fiind deja în studiu posibilitatea unui nou ajutor ce urmează să fie oferit secţiei de hemato-oncologie a Spitalului municipal din Oradea. „Zilele acestea am identificat un nou ajutor şi câţiva potenţiali donatori pentru un alt aparat de stringentă necesitate, un microscop electronic, ale cărui costuri sunt foarte mari şi care este imposibil de achiziţionat de către spital, dar sperăm în ajutorul Bunului Dumnezeu, Care lucrează prin oameni, ca şi acest deziderat să devină realitate“, a menţionat pr. Lazăr.
Pe lângă aparatul medical, PS Episcop Sofronie a oferit şi daruri duhovniceşti, mai multe cărţi şi icoane pentru conducerea spitalului, pentru secţia de hemato-oncologie şi pentru paraclisul de la spital. Au fost oferite cărţi de rugăciuni, câteva exemplare din volumul „Faptele iubirii milostive. Lucrarea instituţiilor social-filantropice înfiinţate şi administrate de Biserica Ortodoxă Română“, dar şi cărţi reprezentând capodopere ale literaturii universale precum „Micul Prinţ“ de Antoine de Saint-Exupéry, „Oscar şi tanti Roz“ de Eric-Emmanuel Schmitt şi „Scrisori de la Moş Crăciun“ de J.R.R. Tolkien. De asemenea, toţi cei prezenţi au primit un exemplar din „Scrisoarea Pastorală la Naşterea Domnului“ din acest an a ierarhului. Apoi, au fost dăruite şi icoane ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina şi cu praznicul Izvorului Tămăduirii.