În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântare la trecerea dintre ani la Timișoara
Sute de credincioși bănățeni au ales să își petreacă noaptea dintre ani la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde au participat la slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și au întâmpinat, prin rugăciuni, anul nou civil.
Slujba de la miezul nopții a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În prima zi a anului, de praznicul Tăierii-împrejur după trup a Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit tot la Catedrala Mitropolitană, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Mulți copii, tineri și credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul sinaxei euharistice.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat credincioșilor semnificația praznicului împărătesc din prima zi a noului an și a subliniat viața și faptele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a cărui Sfântă Liturghie a fost săvârșită în această zi de aleasă sărbătoare.
Cu ocazia începutului anului nou civil, Mitropolitul Banatului a înălțat smerită rugăciune pentru „pacea a toată lumea” și pentru ca bunul Dumnezeu să reverse peste Biserică și țara noastră belșug de daruri spirituale și materiale, se arată pe mitropolia-banatului.ro.