Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Iaşi, sfinţită de nouă ierarhi
Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, unul dintre cele mai impresionante şi mai frumoase noi locaşuri de cult din capitala Moldovei, a fost ieri, 13 octombrie 2014, sfinţită de nouă ierarhi din ţară şi din străinătate, înconjuraţi de un sobor format din 40 de preoţi şi diaconi. Împodobit cu o pictură luminoasă, cu o catapeteasmă ce aminteşte de vechile ctitorii româneşti, biserica a primit binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu, iar cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi au trecut prin Sfântul Altar al bisericii pentru a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Locaşul proaspăt târnosit va rămâne deschis spre închinarea credincioşilor în Sfântul Altar până mâine-seară.
Momente istorice şi pline de emoţie la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, păstorită de pr. Mihai Eduard Doroşincă din Iaşi, care ieri, cu o zi înainte de marele hram al Sfintei Cuvioase Parascheva, a primit veşmânt nou de har, după zece ani de la înfiinţarea parohiei şi opt de la punerea temeliei. Din soborul de arhierei ce au oficiat slujba de sfinţire, apoi slujba Sfintei Liturghii, au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae de Akhalkalaki şi Kumurdo (Georgia), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Amfilohie, Mitropolit de Kisamos şi Selinon (Grecia - Creta), Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel de Sisaniou şi Siatista, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop -vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Protos la slujba Sfintei Liturghii a fost părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Parohiei „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, dirijat de doamna preoteasă Daniela Doroşincă. Atât în timpul Sfintei Liturghii, cât şi după slujba arhierească, conform tradiţiei, Sfântul Altar al locaşului proaspăt târnosit a fost deschis pentru credincioşii doritori să-i treacă pragul. La eveniment au participat şi oficialităţi locale şi centrale.
„De multe ori ne legăm prietenii cu făgăduinţa de a fi veşnice, uitând că veşnicul nu este pe pământ, ci în Cer”
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Părinte Nicolae de Akhalkalaki şi Kumurdo: „Iubiţi credincioşi, din textul Evangheliei din această zi desprindem câteva învăţături. În primul rând, ne îndreptăm privirea către viitorul Apostol Andrei, care, găsindu-l pe fratele său, îi spune acestuia: «Noi am găsit pe Mesia, care înseamnă Hristos». Cuvântul «am găsit» arată că ei Îl căutau deja pe Hristos, se gândeau la El, dorind ca El să sosească cât mai repede. Iată un exemplu care este vrednic de urmat: caută-L pe Dumnezeu, suflet creştin, şi doreşte către El. În al doilea rând, noi vedem că Filip, fiind chemat să urmeze Domnului, a mers în acea clipă, de îndată. Acest fapt este un exemplu bun şi pentru noi; oare nu ne-a vorbit şi nouă Domnul aşa cum i-a vorbit lui Filip? Nu cumva ne-a chemat pe fiecare dintre noi să-i urmăm Lui? Problema care trebuie să ne preocupe este însă: cum ne raportăm noi faţă de chemarea dumnezeiască? Spun aceasta pentru că, din păcate printre noi, creştinii de astăzi, aproape că nu a mai rămas râvnă apostolească. Chiar dacă am fost chemaţi de mai multe ori şi în multe feluri, aşteptăm permanent o nouă şi o nouă aducere- aminte a îndemnului «Vino după Mine!». În al treilea rând, tot de la Apostolul Filip care se întoarce la Domnul nu singur, ci împreună cu prietenul său Natanail, învăţăm şi noi că trebuie să avem grijă de mântuirea noastră, dar şi de mântuirea prietenilor. De multe ori ne legăm prietenii cu făgăduinţa de a fi veşnice, uitând că veşnicul nu este pe pământ, ci în Cer”.
„Ceea ce e făcut în numele Domnului devine acceptat în cele din urmă şi de cei care au arătat la început o anumită distanţă şi rezervă”
Spre finalul Sfintei Liturghii, părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protoieriei Iaşi 2, a dat citire hrisovului de sfinţire al bisericii, act semnat de slujitorii prezenţi şi aşezat în piciorul Sfintei Mese, după care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit tuturor celor care de-a lungul timpului s-au implicat în lucrările de ridicare a noii biserici târnosite: „La această sfântă biserică, s-a lucrat mult, s-a lucrat adânc, s-a lucrat frumos. Chiar dacă începuturile nu au fost uşoare, puţin câte puţin, a ieşit la iveală adevărul că ceea ce este făcut în numele Domnului devine acceptat în cele din urmă şi de cei care, dintr-o pricină sau alta, au arătat la început o anumită distanţă şi rezervă. Persoanele care au fost implicate în această sfântă lucrare, ostenitorii Sfintei Mitropolii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele paroh, ostenitorii protopopiatului, părintele protopop Vilie Doroşincă, autorităţile Primăriei Iaşi, precum şi cele ale Guvernului din anumite perioade, au făcut ca acest locaş de cult să se ridice la măreţia înălţimii ocrotitorului ei, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Cum a luat naştere Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”
Un ultim cuvânt a fost rostit de părintele paroh Mihai Eduard Doroşincă, care a făcut un scurt istoric al lucrărilor derulate, de la înfiinţarea parohiei şi până astăzi. Astfel, s-a arătat că biserica de pe aleea Rozelor, numărul 7C, a fost răspunsul la rugăciunile credincioşilor din zonă - mai ales ale bătrânilor, cărora le era imposibilă deplasarea la o biserică de pe o distanţă mai mare. În anul 2004, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, văzând dorinţa credincioşilor, a aprobat înfiinţarea unei noi parohii. După numirea părintelui Mihai Eduard Doroşincă şi identificarea terenului viitoarei biserici, s-au găsit şi voci potrivnice, din diferite pricini. Cu toate acestea, în ziua de 9 iulie 2006, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor impresionant de preoţi, diaconi şi o mulţime de credincioşi, a săvârşit slujba de sfinţire a locului bisericii închinate Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. A urmat apoi ziua de15 iulie 2006, când au demarat lucrările de construcţie ale noii biserici. În doar un an, biserica era înălţată, iar la începutul lui 2008, a venit vremea tencuielilor interioare şi exterioare, tot atunci fiind realizate şarpanta şi învelitoarea din tablă de cupru. Pe 2 iulie 2008, deşi locaşul nu era finalizat, a fost amenajat interiorul, astfel încât să poată fi sărbătorit primul hram. În acelaşi an, în ziua de 14 august, a început oficierea slujbelor religioase în noua biserică, deşi lucrările erau în plină desfăşurare. La final, biserica Sfântului Voievod Ştefan din Iaşi a fost împodobită cu o pictură luminoasă, în tehnica frescă, şi cu o catapeteasmă ce aminteşte de vechile ctitorii româneşti.
În semn de recunoştinţă pentru implicarea exemplară, părintele Mihai Eduard Doroşincă a fost hirotesit iconom stavrofor de IPS Mitropolit Teofan. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele şi reprezentanţii autorităţilor publice care au ajutat la construcţia bisericii, acestea primind diplome şi distincţii de vrednicie.