În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Biserică de lemn de la 1713 restaurată și sfințită în Episcopia Caransebeșului
Credincioșii din Parohia Ersig au trăit duminică, 7 noiembrie, un moment de bucurie, ce rămâne în istoria acestui mic sat din județul Caraș-Severin ca o zi de mare însemnătate pentru comunitatea de aici. În această zi a fost resfințită biserica de lemn ce a fost restaurată complet în ultimii ani. Sfântul lăcaș din Ersig este monument istoric ce datează din 1713.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba de sfințire, după care, într-un foișor amenajat în curtea bisericii, au oficiat Sfânta Liturghie.
Au participat credincioșii din localitate, dar și din satele învecinate, precum și autorități locale. Pentru frumoasa activitate desfășurată în parohie și pentru faptul că s-a străduit să restaureze și să înfrumusețeze sfântul lăcaș, părintele paroh Cătălin Florea a fost hirotesit iconom stavrofor de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, iar Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Nordului”. Primarul Iacob Ion Damian al comunei Vermeș și viceprimarul Petrișor Cireșan au primit Ordinul eparhial „Crucea Miron Cristea”. De asemenea, ctitorii, binefăcătorii și lucrătorii ce s-au ostenit la înfrumusețarea bisericii din Ersig au primit Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
La Ersig, s-au efectuat la biserică lucrări de subzidire și drenaj, înlocuirea șindrilei, restaurarea picturii pe lemn și a iconostasului, realizarea unui sistem de încălzire interioară, refacerea pardoselii, introducerea în circuitul turistic și promovarea obiectivului restaurat.
Restaurarea bisericii monument istoric din Ersig a fost posibilă prin proiectul de finanțare din cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014- 2020, Axa prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
„Comunitatea parohială din satul Ersig este una mică, dar foarte dinamică și activă. Într-un timp foarte scurt, acești oameni, în frunte cu preotul paroh Flavius Cătălin Florea, au reușit, prin accesarea unui proiect european, să înfrumusețeze și să restaureze această biserică monument istoric. Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Ersig, Protopopiatul Reșița, a fost resfințită. Este o biserică importantă pentru această comunitate mică, dar este importantă și pentru Episcopia Caransebeșului și Mitropolia Banatului, deoarece biserica este de lemn și este foarte veche, fiind construită în anul 1713”, a precizat Episcopul Caransebeșului.
Cu prilejul lucrărilor de restaurare a fost refăcută și clopotnița, amenajându-se și curtea sfântului lăcaș.