În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica din Oşlobeni, resfinţită după ample lucrări de construcţie şi reabilitare
Credincioşii din localitatea nemţeană Oşlobeni au găzduit duminică, 24 august 2014, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv resfinţirea Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În ciuda vremii ploioase, la slujba de Târnosire şi apoi la slujba Sfintei Liturghii au participat zeci de preoţi, dar şi numeroşi credincioşi de toate vârstele, ce au umplut curtea locaşului de cult. La final, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe preotul paroh Vasile Iliuţă iconom stavrofor.
Ploaia nu i-a împiedicat duminica trecută pe credincioşii din Oşlobeni, dar şi din localităţile învecinate, să participe în număr mare la slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. IPS Părinte Teofan a fost prezent la sărbătoarea comunităţii din Oşlobeni, alături de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat în centrul localităţii de tineri călare, îmbrăcaţi în costume populare, care l-au condus până în faţa bisericii. După primirea tradiţională cu pâine şi cu sare, a urmat slujba de Târnosire. După slujba de sfinţire prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu apă sfin-ţită, atât la exteriorul, cât şi la interiorul bisericii, soborul slujitor, condus de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea locaşului de închinăciune. La eveniment au participat şi membri ai autorităţilor locale.
„Majoritatea dintre noi suntem în situaţia datornicului nemilostiv”
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat cât de mult ne asemănăm uneori cu datornicul nemilostiv din Evanghelie: „Reflectând la Pilda datornicului nemilostiv, zicem în inima noastră: «ce om nedrept! I s-a iertat atât de mult şi el nu a putut să ierte nimic datornicului său». Iubiţi credincioşi, să nu ne grăbim să-l judecăm. De ce spun acest lucru? Pentru că majoritatea dintre noi suntem în situaţia acestui datornic. Dumnezeu ne iartă fiecăruia atâtea lucruri săvârşite, ştiute sau neştiute, doar să-I adresăm rugămintea de a ne ierta şi să ne spovedim de păcatele noastre. «Oricât Mi-ai greşit, prin desfrânare, prin tâlhărie, prin hoţie sau prin alt oarecare păcat, dacă te hotărăşti să nu mai greşeşti, Eu te iert de toată datoria ta, de toate păcatele tale cele multe la număr», este răspunsul Domnului pentru cel care Îi cere iertare. Noi însă ce facem când cineva este supărat pe noi sau noi suntem supăraţi pe altcineva? Dacă un semen de-al nostru ne jigneşte cu un cuvânt, cu o palmă, cu o anumită acţiune, suntem noi oare grabnici la iertare? De obicei, din păcate, nu facem acest lucru şi ţinem minte răul, certându-l pe cel care ne-a greşit şi aducându-i aminte de păcatele pe care le-a făcut. Dumnezeu ne iartă de atâta mulţime de păcate pe care noi le-am făcut, iar noi, unuia care a spus ceva rău la adresa noastră, nu suntem în stare să-l iertăm. În rugăciunea «Tatăl nostru», pe care de obicei o rostim rapid şi fără a-i înţelege cu adevărat sensul, noi ne condamnăm pe noi înşine atunci când zicem «şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri»”.
Hirotonie şi hirotesie
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti de la Oşlobeni a avut loc şi o hirotonie, tânărul diacon Cristian Constantin Andron, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, fiind preoţit de IPS Teofan pe seama Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din localitatea Corjăuţi, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Spre finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele protopop Valentin Tofan a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolpit Teofan şi pus la slujba Târnosirii în piciorul Sfintei Mese din Altar. „La parohia «Sf. Ierarh Nicolae» - Oşlobeni, între anii 1999-2005, s-a zidit casa parohială. În anul 2000 s-a făcut expertiza tehnică la biserica veche, în urma căreia s-a constatat că locaşul de cult prezintă multiple deteriorări la elementele din lemn, acestea fiind afectate de carii, precum şi crăpături la zidăria de piatră, unele foarte profunde la nivelul geamurilor şi a intrărilor. În anul 2004 s-a început dezafectarea bisericii, după primirea aprobărilor necesare, slujbele fiind mutate într-un paraclis improvizat în casa de prăznuire. Acoperişul bisericii a fost desfăcut, peretele de vest demolat, făcându-se o extindere de 3 metri a locaşului de cult, deasupra căruia s-a turnat un planşeu din fier beton, peste care s-a făcut cafasul. Au fost refăcute geamurile, s-au înălţat zidurile bisericii cu 2 metri şi s-a făcut la exterior ocniţă pentru pictură. În anul 2008 au fost construite bolta şi turla, tot din lemn, fiindcă zidul nu suporta greutatea cărămizilor sau a betonului. Biserica a fost acoperită apoi cu tablă din cupru, crucile pe biserică fiind aşezate pe data de 8 august 2008. S-a continuat cu tencuieli interioare şi exterioare, iar pe dinafară biserica a fost consolidată cu plasă de fier beton şi patru contraforţi, tot din fier beton, pentru a prelua greutatea acoperişului. După instalaţia de încălzire, s-a pus catapeteasmă nouă, lumânărar, precum şi podeaua, din scândură de brad. Clopotniţa de la intrare a fost, de asemenea, restaurată, modificându-se acoperişul, tot în stil moldovenesc, precum şi structura geamurilor. La final, a fost tencuită şi împodobită cu olane din ceramică smălţuită, făcută de un meşter din Corund, judeţul Harghita. De asemenea, şi biserica a fost împodobită cu olane din ceramică, iar contraforţii au fost placaţi cu piatră cioplită. În anul 2012 şi casa de prăznuire a intrat în ample lucrări de modificare, fiind extinsă, înălţată şi acoperită cu tablă vopsită. S-a construit o bucătărie spaţioasă, cu toate necesităţile, precum şi o cameră de oaspeţi cu baie, veşmântar, o cameră pentru veselă, o cameră centrală şi un spaţiu-terasă închis, foarte mare, pentru activităţi cu copiii. S-au restaurat şi gardurile şi s-au făcut alei de piatră cubică şi pavaje în jurul bisericii, pentru ca umiditatea să nu mai afecteze structura bisericii. În anul 2011 s-a început pictarea bisericii de către tinerii pictori Alexandru şi Cristina Dumitrescu, în prezent lucrarea fiind executată în proporţie de 50%”, s-a arătat în hrisovul de sfinţire. După cuvântul părintelui protopop, pr. Vasile Iliuţă, parohul din Oşlobeni, a adresat câteva cuvinte mulţimii prezente, în care a făcut referire la cei care au făcut posibilă renovarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult: „Zilele acestea se împlinesc 16 ani de când am venit în această parohie. Împreună cu un mănunchi de credincioşi, dintre care foarte mulţi văduvi şi văduve, am realizat aceste ample lucrări de reabilitare, cu ajutorul Maicii Domnului şi a Sfântului Ierarh Nicolae. Pentru toţi cei care au ajutat, cei de aproape sau cei de departe, le sunt dator cu rugăciune înaintea Bunului Dumnezeu”.
La sfârşit, IPS Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe preotul paroh Vasile Iliuţă iconom stavrofor, oferindu-i crucea, bederniţa şi brâul roşu. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat atât pe părinte, cât şi pe enoriaşi pentru felul în care au ştiut să-şi împodobească biserica, oferind distincţie de vrednicie Consiliului parohial, precum şi tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la renovarea locaşului de cult.