În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica „Domniţa Bălaşa“, în sărbătoare
Biserica "Domniţa Bălaşa" din Bucureşti şi-a prăznuit ieri, cu prilejul prăznuirii "Înălţarii Domnului", hramul. La Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Au fost sfinţite două iconostase, iar la final s-a făcut un parastas pentru pomenirea eroilor.
Înainte de începutul Sfintei Liturghii, PS Ciprian Câmpineanul a sfinţit două iconostase, realizate de studenţii centrului de restaurare "Resurectio" din cadrul Facultăţii de Teologie din Iaşi. Iconostasele au fost închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi Ianache sfetnicul şi Sfintei Cuvioasei Parascheva. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop-vicar Ciprian Câmpineanul a arătat că precum până la Înălţarea Domnului credincioşii se salutau cu "Hristos a înviat!", de la această sărbătoare şi până la Pogorârea Sfântului Duh, credincioşii trebuie să se salute cu "Hristos S-a înălţat!". Acest obicei s-a păstrat doar în Biserica Ortodoxă Română, şi reprezintă o mărturisire de credinţă, deoarece "Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri leagă în chip tainic praznicul Învierii Mântuitorului cu praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, când s-a întemeiat în chip văzut Biserica creştină prin botezul a trei mii de creştini", a spus PS Ciprian. Ridicarea firii umane la cea mai înaltă demnitate A fost subliniată şi semnificaţia teologică a praznicului Înălţării Domnului arătându-se că "prin biruinţa Mântuitorului Iisus Hristos asupra morţii, omul a cunoscut ceea ce se va întâmpla după moarte, pentru că întrebarea care i-a chinuit pe oameni până la Iisus Hristos a fost: Cine ne va prăvăli nouă piatra de pe taina morţii? Oamenii se aflau sub robia morţii, ştiau că vor muri, dar nu ştiau ce se va întâmpla dincolo de moarte. Înălţarea Domnului la ceruri reprezintă ridicarea firii umane la cea mai înaltă demnitate, aceea de a sălăşlui în sânul Sfintei Treimi. Prin înălţarea la cer, Domnul Hristos nu ne-a părăsit, ci, în mod paradoxal, prin înălţarea Sa la cer este pururea prezent în noi. Este o maximă apropiere de omul credincios care Îl cheamă în rugăciune, iar această apropiere este realizată prin revărsarea harului Sfântului Duh în Biserică," a mai spus PS Ciprian Câmpineanul. La final, Preasfinţia Sa şi-a manifestat bucuria prăznuirii acestei sărbători la Biserica "Domniţa Bălaşa", a mulţumit părintelui paroh Ştefan Ababei şi celorlalţi slujitori şi a îndemnat pe credincioşi să stăruie în credinţă mai ales în aceste vremuri grele având drept exemplu pe strămoşii noştri care şi-au apărat credinţa şi au răbdat vremuri şi mai grele, precum războaiele. După sfârşitul Sfintei Liturghii, s-a săvârşit un parastas pentru pomenirea eroilor români. Monument de arhitectură şi cunoscut lăcaş de cult Biserica Domniţa Bălaşa este o construcţie în stil neoromantic si neobizantin, de mari dimensiuni, în formă de cruce, la care se adaugă absida poligonală a altarului. A fost ridicată în anii 1743-1744, fiind ctitoria Domniţei Bălaşa şi soţului ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. A fost dărâmată în 1871, iar pe locul altarului s-a pus o piatră comemorativă în 1883. Biserica Domniţa Bălaşa figurează, ca monument de arhitectură, pe lista oficială a monumentelor istorice din ţară.