După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserică închinată Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, sfinţită de IPS Părinte Pimen
Duminică, 23 noiembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul Suceava, unde a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii „Sfânta M. Mc. Ecaterina“. După slujba de târnosire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică, răspunsurile la strană fiind date de corul parohial al Bisericii „Sfântul Mina“.
Biserica nou sfinţită, cu hramul Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, a fost ridicată în apropierea viitorului campus universitar din Suceava. Este construită din lemn, în stil maramureşean, de către meşteri maramureşeni. Piatra de temelie a fost pusă pe data de 29 noiembrie 2009, printre ctitorii noului locaş de cult numărându-se în primul rând credincioşii Bisericii „Sf. Mina“ din Suceava, îndrumaţi de pr. paroh Cătălin Axinte.
După slujba de târnosire şi după slujba Sfintei Liturghii, IPS Părinte Pimen a ţinut un cuvânt de învăţătură. „Sfânta Biserică a rânduit să se citească pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina în această perioadă, la sfârşit de toamnă, când fiecare şi-a adunat cele necesare pentru iarnă, proviziile pentru hrană, pentru pâinea cea de toate zilele. Nu trebuie însă să uităm ca din puţinul nostru să dăm şi celor săraci. Chiar şi o bucată de pâine şi un pahar de apă sunt bineprimite în faţa lui Dumnezeu. Cine dăruieşte săracilor Îl împrumută pe Dumnezeu“, le-a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor credincioşilor.
Toţi închinătorii prezenţi la slujba de sfinţire a Bisericii „Sf. M. Mc. Ecaterina“ au trecut prin Sfântul Altar pentru binecuvântare şi spor duhovnicesc. La final, comitetul parohial al Bisericii „Sfântul Mina“ a pregătit pachete cu hrană pentru toţi cei prezenţi.
Lucrările la noua biserică suceveană „Sf. M. Muceniţă Ecaterina“ continuă cu ridicarea unui aşezământ pentru oamenii în vârstă şi neajutoraţi.



.jpg)
