Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a poposit astăzi, 3 octombrie 2026, în mij
Biserica Parohiei Agafton a fost sfințită de doi ierarhi
Astăzi, 3 octombrie, Parohia Agafton din Protopopiatul Botoșani a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
Numeroși credincioși s‑au adunat în această dimineață la Parohia Agafton pentru a participa la slujba de sfințire, oficiată de cei doi ierarhi, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul rânduielii de sfințire, zidurile bisericii au fost stropite cu apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir. Sfânta Masă a fost apoi pecetluită, iar pictura din interiorul lăcașului de cult a fost binecuvântată.
După slujba de sfințire, ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța pocăinței, a spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii în viața creștinului. Ierarhul i‑a îndemnat pe credincioși să participe activ la viața Bisericii și să se apropie cu regularitate de Sfintele Taine, arătând că acestea sunt izvor de putere și vindecare sufletească: „Este o mare binecuvântare când ne curățim haina Botezului în lacrimile pocăinței noastre. Atunci suntem adevărați frate și soră, atunci când ne plângem păcatele cu plâns de pocăință și când ne albim veșmântul în sângele Mielului dumnezeiesc. Așadar, să fim în corabie, preaiubiții mei, părtași la toate tainele Bisericii. Și, mai cu seamă, noi, cei care suntem aici, să ne spovedim și să ne împărtășim continuu. Sunt multe boli, sufletești și trupești, și oamenii vin cu multe necazuri și strâmtorări. Însă, atunci când omul se spovedește și se împărtășește neîncetat, continuu la Liturghie, prinde viață și putere. Și mai cu seamă pe cei care sunt în depresie, în anxietate, aici și pretutindeni, îi îndemn să se spovedească și să se împărtășească încontinuu. Și primesc putere de la Domnul, fiindcă Însuși Domnul ni Se dăruiește. Primim leacul nemuririi: Sfânta Împărtășanie. Care nu este o recompensă, ci un medicament, și nu orice fel de medicament, fraților și surorilor, ci medicamentul nemuririi. Nu al muririi sufletești și trupești, ci al nemuririi, al vieții”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, în care a evidențiat chemarea fiecărui creștin către Împărăția cerurilor, subliniind importanța asumării cu responsabilitate a îndatoririlor față de familie și societate, dar și a dăruirii cuvenite lui Dumnezeu: „Dumnezeu pregătește Împărăția cerurilor pentru toți. Pentru cei care au părăsit lumea și s‑au dus în mănăstire, calea este oarecum mai ușoară. Dar și pentru cei care vă aflați în viața de familie, dacă viața de familie este asumată corespunzător, dacă bunurile materiale sunt câștigate în mod cinstit, dacă slujirile pe care le avem în societate sunt, de asemenea, asumate cu responsabilitate, cu simț de răspundere, se aplică și pentru noi cuvântul din Evanghelie: «Dați Cezarului ce este al Cezarului». Adică dăm celor de jos: familiei, slujbelor noastre, gospodăriei, ceea ce li se cuvine. Dar se cuvine să‑I dăm și lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine, pentru a primi comoara Lui. Și anume, comoara cea din țarină, adică comoara Împărăției cerurilor”.
Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată pentru eforturile depuse la lucrările de zidire și înfrumusețare a sfântului lăcaș, părintele paroh Constantin Florin Istrate a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Aceeași hirotesie a primit‑o și fostul păstor al comunității, părintele Florentin Urzică.
Totodată, persoanele care au contribuit la lucrările desfășurate la biserică au fost răsplătite de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu ordine și distincții de vrednicie.



.jpg)
