Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Biserica „Sfântul Spiridon“ din Craiova îşi serbează astăzi hramul
Astăzi Biserica "Sfântul Ierarh Spiridon" din Craiova îşi serbează ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie este oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă credincioşii vor participa la tradiţionala agapă frăţească, organizată de membrii Consiliului parohial, în frunte cu părintele paroh Alexandru Isvoranu.



.jpg)
