Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucuria colindatului la Biserica „Sfântul Anton“
La Biserica „Sfântul Anton“-Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Bucureşti, zeci de copii l-au aşteptat joi seară pe Moş Crăciun. Bucuria Naşterii Domnului le-a fost vestită celor mici, părinţilor lor şi credincioşilor prezenţi, printr-un concert de colinde şi cântece religioase, iar cei mici au primit daruri şi au avut ocazia să rostească poezii şi cântece.
Concertul de colinde a fost susţinut în biserica din Centrul vechi al Capitalei, din vecinătatea curţilor voievozilor munteni de odinioară, de Corul de cameră „Accoustic“ şi Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale, informează basilica.ro. Serbarea de Crăciun şi concertul au fost moderate de părintele consilier patriarhal Ciprian Apetrei, slujitor la această biserică. Au participat părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton“-Curtea Veche, preoţii slujitori de aici, numeroşi credincioşi şi zeci de copii.
Corul de cameră „Accoustic“ a deschis concertul de colinde cu un repertoriu ce a cuprins colinde tradiţionale precum: „Florile dalbe“, „După datini colindăm“, „Iată vin colindători“, „Sus în vârful muntelui“, „Gazde mari“, „Legănelul lui Iisus“, „Moş Crăciun“, „Bună dimineaţa“, „Domnulet şi Domn din cer“, „Sus la poarta raiului“, „Colindiţa“, „Noi umblăm şi colindăm“, „Astăzi S-a născut Hristos“, „Am plecat să colindăm“, „La Vitleem coloân jos“; dar şi cântece de Crăciun în limba engleză: „Jingle Bells“, „Joy to the world“.
În continuare, Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale a interpretat următoarele colinde: „Gazde mari“, „Mare minune“, „În seara de Moş Ajun“, „Sosit-a ziua cea sfântă“, „Ia, sculaţi boieri mari“, „Primeşte-ne gazdă-n casă“, „Din cer senin“, „Sloboză-ne gazdăân casă“, „Colo sus pe lângă lună“, „În noaptea sfântă de Crăciun“, „O, ce veste minunată!“, „Am plecat să colindăm“, „Dimineaţa lui Crăciun“, „La mulţi ani!“.
La final a fost organizat un moment festiv pentru copiii prezenţi în locaşul de cult, aceştia primind daruri din partea lui Moş Crăciun.