Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurie duhovnicească în Parohia Berzovia
În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Berzovia, Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej, a binecuvântat şi a sfinţit lucrările interioare care au fost efectuate la biserica parohială, apoi a sfinţit paraclisul de vară cu hramul "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş", amenajat în curtea bisericii.
După slujba de binecuvântare şi sfinţire, Întâistătătorul eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petrică Zaharie Ghimboaşă a fost hirotesit întru iconom. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi. La final, Preasfinţitul Episcop a rostit un bogat cuvânt de învăţătură: "În Evanghelia citită astăzi la Sfânta Liturghie, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă sluga sutaşului sau centurionului roman. Este o minune din multele minuni pe care Mântuitorul le-a săvârşit în vremea aceea, când propovăduia cuvântul Evangheliei. Este una din multele minuni pe care Mântuitorul le săvârşeşte în toată vremea şi în tot ceasul, cu toţi cei care au credinţă, nădejde şi dragoste. Iată, această minune săvârşită de Mântuitorul în vremea aceea ni se pune astăzi în faţa ochilor duhovniceşti pentru a medita şi pentru a învăţa din aceste cuvinte ale Mântuitorului şi din această minune săvârşită de Mântuitorul, pentru a învăţa şi noi cum se cuvine să ne rugăm, cu ce virtuţi să ne împodobim sufletul şi cum să ne comportăm unii cu alţii, cum să ne raportăm la cei bolnavi şi mai ales ce atitudine să avem faţă de Dumnezeu, Domnul şi Stăpânul vieţii noastre". De asemenea, părintele Nicolae Mirişan, protopopul Reşiţei, ne-a mărturisit: "Parohia Berzovia este una dintre cele mai reprezentative parohii din Protopopiatul Reşiţa. Iată, astăzi, în această zi frumoasă de vară, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba de sfinţire a altarului de vară, care s-a ridicat de credincioşii acestei parohii dimpreună cu preotul lor paroh şi, de asemenea, au fost binecuvântate lucrările de înnoire care s-au executat la sfânta biserică. Această comunitate de frunte a dat dovadă în decursul timpului că este cât se poate de aproape de biserică, că este implicată în viaţa bisericii şi contribuie la întreţinerea şi înfrumuseţarea bisericii, casa lui Dumnezeu". Biserica Parohiei Berzovia are hramul "Înălţarea Domnului" şi a fost ridicată în anul 1812 prin jertfa şi osteneala credincioşilor. Parohia Berzovia este una dintre parohiile fruntaşe ale Episcopiei Caransebeşului, din anul 2007 până în prezent fiind păstorită cu multă dragoste şi dăruire de către părintele Petrică Zaharie Ghimboaşă.