Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Burse de studiu pentru elevii merituoşi din judeţul Buzău
Pentru al patrulea an consecutiv, Centrul cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva” din Buzău oferă 25 de burse lunare, în valoare de 300 de lei fiecare, elevilor din judeţ cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu o situaţie materială precară, începând din anii de liceu și continuând chiar la universitate.
Astfel, miercuri, 20 aprilie, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, s-a întrunit comisia de evaluare pentru acordarea burselor. Candidaturile au fost jurizate de profesori de la principalele licee buzoiene şi de reprezentanţi ai sponsorilor. La întâlnire a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Se cuvine să precizăm că bursele respective sunt susținute financiar de o familie de buni creștini din Buzău și că la acestea au acces atât elevii de liceu, cât și studenții originari din județul Buzău cu rezultate remarcabile la învățătură. Consider că această activitate, care a început de mai multă vreme, este de bun-augur, mai ales în acest an, 2016, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educației religioase a tineretului. Ne exprimăm speranța că cei care au fost declarați câștigători ai burselor de studiu vor înțelege semnificația faptei bune săvârșite de acești creștini generoși și își vor da silința să înregistreze rezultate foarte bune la învățătură, aducând bucurie părinților, profesorilor și binefăcătorilor lor“, a declarat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.



.jpg)
