Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Campania „Dar cu drag de Mărţişor“, la final
Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, organizează astăzi un spectacol de poezie, muzică şi coregrafie, care încheie campania „Dar cu drag de Mărţişor“. Evenimentul începe la ora 11:00 şi se desfăşoară în sala de festivităţi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Spectacolul marchează finalul campaniei „Dar cu drag de Mărţişor“, lansată la începutul lunii martie, în cadrul căreia elevi voluntari din Craiova au confecţionat mărţişoare din lut, spre a fi vândute în scop umanitar. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru a ajuta un copil diagnosticat cu sindrom Down şi o familie nevoiaşă cu cinci copii minori, care au rezultate deosebite la învăţătură. Cei care doresc să ofere un sprijin pentru aceste persoane aflate în nevoie pot încă achiziţiona mărţişoare din lut la spectacolul care va avea loc miercuri. Cu acest prilej, organizatorii evenimentului vor înmâna diplome voluntarilor care s-au implicat în campania umanitară.



.jpg)
