În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Centru multifuncţional pentru 150 de copii
150 de copii aflaţi în situaţii de risc, părinţii, tutorii sau alţi membri ai familiilor lor, dar şi 20 de tineri aflaţi în risc de abandon şcolar vor beneficia de serviciile unui nou centru multifuncţional inaugurat luni, 4 aprilie, la Tulcea. Centrul multifuncțional „Sofia” se află în subordinea Direcției de Asistență și Protecție Socială Tulcea.
Beneficiari, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale și clerici din Tulcea au participat luni, 4 aprilie, la festivitatea de inaugurare a Centrului multifuncţional „Sofia” din municipiul Tulcea. Potrivit tradiţiei ortodoxe, festivitatea de inaugurare a fost precedată de slujba de binecuvântare, care a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi. La finalul slujbei, ierarhul a explicat necesitatea pentru comunitate a înfiinţării unui astfel de centru, aşezat sub ocrotirea Sfintei Muceniţe Sofia, şi a dăruit centrului, din partea Episcopiei Tulcii, o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos.
Centrul multifuncţional „Sofia”, reabilitat şi dotat cu cele necesare din fonduri europene, va desfăşura activităţi, proiecte şi alte servicii sociale pentru 150 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, menite să combată riscul de excluziune socială a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de risc, să prevină delincvenţa juvenilă, dar şi să îmbunătăţească situaţia copiilor, cu precădere a celor de etnie romă, prin conştientizarea de către părinţi/tutori a responsabilităţilor ce le revin în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor şi implicarea în evoluţia acestora.
„De acest centru multifuncţional vor beneficia 150 de copii aflaţi în situaţie de dificultate, care se vor bucura de servicii integrate, acordate în mod planificat şi organizat, servicii ce vor aborda familia în integritatea ei, abandonul şcolar, precum şi alte probleme ce privesc familia şi şcoala. Înfiinţarea acestui centru oferă oportunitatea implementării unui model de incluziune socială multietnic prin identificarea şi respectarea valorilor şi culturii multietnice”, a precizat arhid. Marian Antonio Alexe.
În activităţile derulate de Centrul multifuncțional „Sofia” din municipiul Tulcea vor fi cooptaţi 150 de părinţi, tutori sau membri ai familiilor copiilor şi tinerilor beneficiari, dar şi 20 de elevi de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Tulcea.