Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Cerc pastoral al preoților de caritate din Capitală
Preoții de caritate din București s-au reunit marți, 29 octombrie, în cadrul celei de-a doua sesiuni a Cercului pastoral nr. 1. Întrunirea clericală a fost găzduită de capela Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din sectorul 2 al Capitalei, și a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii, sub protia părintelui Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.
În cadrul lucrărilor a fost evidențiat rolul credinței în actul terapeutic, fiind împărtășite și experiențe concrete de vindecări care au avut la bază credința. În deschiderea ședinței, părintele Horia Nicolae Prioteasa de la Biserica „Sfinții Doctori Cosma și Damian” a Institutului Clinic Fundeni a prezentat un referat despre importanța credinței în actul terapeutic.
„Am evidențiat rolul credinței din mijlocul suferinței și am adus exemple concrete de vindecări atunci când pacienții nu mai puteau să-și exprime credința, ci aparținătorii lor, adică aproapele lor, care au venit în ajutor prin credință, milostenie și rugăciune”, a declarat părintele Horia Nicolae Prioteasa pentru TRINITAS TV.
Un referat cu aceeași tematică a susținut și părintele Ștefan Oproiu, gazda întrunirii clericale.
Părintele coordonator Alin Nica ne-a oferit detalii privind ordinea de zi a lucrărilor cercului pastoral, precum și agenda preoților de caritate din perioada imediat următoare, care este marcată de perioada Postului Nașterii Domnului și de sărbătorile de iarnă.
„Întâlnirea s-a încheiat cu o agendă administrativă, și anume organizarea slujbelor în sobor ale Tainei Sfântului Maslu în perioada postului în paraclisele spitalelor. De asemenea, am discutat despre organizarea concertelor de colinde în paraclisele spitalelor și în spitale pentru a aduce vestea Nașterii Domnului. S-a pus accent pe latura misionară a lucrării preoților de caritate, pentru că preotul vine cu acest mesaj al nădejdii și al iubirii lui Dumnezeu, care se manifestă într-o formă concretă în toată slujirea pastorală și misionară a preotului de caritate”, a explicat părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Preoții de caritate din Capitală se vor reuni în 7 noiembrie la paraclisul Institutului Oncologic din București, unde va fi sfințită racla pentru moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.