În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cinci ani de la sfințirea Altarului Catedralei Naționale
Momentul istoric al sfințirii Altarului Catedralei Naționale în anul 2018 a fost aniversat sâmbătă, 25 noiembrie 2023, prin rugăciune, la paraclisul din vecinătate. La împlinirea celor cinci ani de la eveniment a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cei prezenți s-au putut închina și la racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, adusă de la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.
Credincioși bucureșteni și din împrejurimi s-au reunit sâmbătă în rugăciune la Paraclisul Catedralei Naționale, în ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, pentru a rememora sfințirea Altarului Catedralei Naționale de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu ierarhi români și străini, dar și pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru binecuvântarea lucrărilor realizate până în prezent la edificiul simbol al neamului românesc. Spre bucuria duhovnicească a celor prezenți, un fragment din cinstitele moaște ale sfintei pomenite a fost așezat spre închinare în interiorul lăcașului de cult. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au făcut parte părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal; părintele Codruț Toader, inspector eparhial, precum și alți slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța și solemnitatea evenimentului aniversat, sfințirea Altarului Catedralei Naționale din anul 2018. „Este o zi în care o pomenim pe una dintre marile și cunoscutele mucenițe ale perioadei de început a Bisericii, Sfânta Ecaterina, dar și o zi în care ne aducem aminte de martirii neamului, de cei care ani mulți la rând au avut un gând curat închinat lui Dumnezeu de a zidi o măreață biserică, o catedrală întru slava Preasfintei Treimi și întru aducerea aminte a întâiului Apostol chemat la această misiune de Mântuitorul, Sfântul Andrei. În anul 2018, în cea din urmă zi a praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 25 noiembrie, era sfințit cu multă bucurie Altarul Catedralei Naționale. (...) Preafrumoasa Catedrală Națională este semn al credinței, al evlaviei, dar și al jertfei. Nu fără importanță este așezarea în piciorul Sfintei Mese a numelor tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea pământului sfânt al țării, având în vedere și anul special când a fost sfințit Altarul, anul 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la făptuirea României Mari. Atât de multă jertfă trebuie să fie mereu pomenită”, a reliefat Preasfinția Sa.
În a doua parte a cuvântului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat virtuțile Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, care i-au încununat viața pământească.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului Catedralei Naţionale.