În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Clasă de muzică bisericească la Liceul Teologic Ortodox din Târgu Jiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de miercuri, 8 decembrie, în cadrul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu a fost săvârşită slujba de binecuvântare a unei clase create pentru specializarea muzică bisericească.
Momentul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii, la biserica din incinta instituţiei, de către un sobor de preoţi, din care au făcut parte părinţii profesori de la liceul teologic. La eveniment au participat mai multe oficialităţi, printre care prof. Elena Dana Constantinescu, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj; pr. prof. Neofit Stănciulescu, inspector la disciplina religie în cadrul ISJ Gorj, părinţi profesori şi cadre didactice de la instituţia de învăţământ teologic din judeţul Gorj.
„Liceul Teologic din Târgu Jiu s-a bucurat de o activitate cu totul deosebită, deoarece am sfințit o clasă creată special pentru specializarea muzică bisericească. Această clasă o putem numi un laborator de practică, deoarece viitorii preoţi şi chiar cântăreţi bisericeşti fac orele pentru specializarea pentru care se pregătesc ei spre viitor. Suntem profund emoţionaţi când reuşim astfel de lucruri, pentru că la acest proiect am pus umărul nu numai noi, cadrele didactice, ci şi elevii”, a subliniat pr. prof. Ştefan Cristi Vătafu, directorul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu.