În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Comuniune frățească ortodoxă la Giula
Credincioși din România și Ungaria au participat duminică, 22 iulie, la Catedrala Episcopală din Giula, unde Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, au săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost rostite ectenii și rugăciuni de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul aniversării zilei de naștere. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Siluan a evidențiat realizările importante din viața Bisericii în timpul arhipăstoriei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
După Dumnezeiasca Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Ioan Mihălțan, al Oradiei (1926-2008), de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit în acest an 10 ani. Acest ierarh, în perioada 1989-1993, a purtat de grijă și de parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La sfintele slujbe au participat credincioși și din localitatea Ohaba, satul natal al vrednicului de pomenire ierarh. Un cuvânt de omagiere despre personalitatea și lucrarea vrednicului de pomenire Episcop Ioan Mihălțan a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Sofronie, care a reliefat „jertfelnicia, iubirea de oameni și ajutorarea lor, implicarea în viața episcopiei și realizările înregistrate de Episcopul Ioan Mihălţan în calitate de Episcop-vicar mai întâi, iar mai apoi ca Episcop eparhiot al Episcopiei Oradiei. De asemenea, a menționat faptul că memoria sa este păstrată cu sfințenie și conștiinciozitate la altarele din această eparhie și în diferite slujiri și activități care îi sunt dedicate”, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.