Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de binefacere pentru sinistraţi
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Arhiepiscopia Tomisului şi Casa de Cultură a Municipiului Constanţa organizează azi, 27 iulie, începând cu ora 19:00, un concert de binefacere pentru sinistraţi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. La acest eveniment organizat la Casa de cultură din municipiu este invitată artista Sofia Vicoveanca. Pe lângă recitalul de cântece populare bucovinene, artista îşi va lansa cartea "Taine în adânc păstrate. Proză. Poezie. Desen". Intrarea este liberă.



.jpg)
