Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Concert de colinde la Casa de Cultură din Caransebeș
La Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș s-a desfășurat marți, 3 decembrie, concertul de colinde „Colindători la porțile cerului”, în interpretarea Coralei Contrast din Timișoara. Spectacolul a fost susținut în sala de spectacole a Casei de Cultură, avându-l ca solist pe tenorul Cosmin Ifrim alături de Cvartetul „Cantabile” din Timișoara, cu Angela Balici la pian și Grigore Teodorescu la percuție. Concertul de colinde s-a aflat sub bagheta dirijorală a părintelui profesor Vasile Bădescu.
Publicul caransebeșean s-a putut bucura de colinde din folclorul românesc, dar și internațional. La acest eveniment au fost prezenţi Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și oameni de cultură, preoți, medici și profesori din municipiu. „A fost o seară minunată și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest concert extraordinar de colinde, dar și celor din Corala Contrast. Am luat parte împreună la o altă denie, pentru că aceste concerte de colinde din Postul Crăciunului sunt deniile speciale din această perioadă a anului bisericesc. Suntem între Ziua Națională a României și ziua Sfântului Ierarh Nicolae, suntem aproape la mijlocul Postului Nașterii Domnului, suntem în linie dreaptă spre Betleemul Iudeei și călătorim împreună cu magii cei înțelepți ca să ne închinăm Pruncului Divin și să-I aducem în dar inima noastră curată, bună, înfrântă și smerită”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Pentru că se împlinesc 25 de ani de când s-a înființat Corala Contrast, ierarhul le-a oferit membrilor acestei formații o diplomă de recunoștință, precum și o plachetă aniversară.
Concertul a fost organizat de către Episcopia Caransebeșului alături de Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, cu sprijinul managerului Spitalului Județean Pitești, Adrian Dumbravă.



.jpg)
