Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Concerte şi activităţi educative la Filarmonica „Oltenia“
În perioada 7-21 decembrie, Filarmonica "Oltenia" vă invită la o serie de concerte simfonice, dar şi activităţi educative pentru copii, iar pe 14 decembrie va fi sărbătorită ziua instituţiei.
Astfel, vineri, 7 decembrie, îşi dă concursul orchestra simfonică a instituţiei, iar sâmbătă este ziua "Filarmonica pentru copii", în cadrul căreia vor fi ateliere de creaţie cu instrumente muzicale neconvenţionale. În data de 14 decembrie, începând cu ora 18:00, va fi sărbătorită Ziua "Filarmonicii Oltenia" - 108 ani de la primul concert al Societăţii Filarmonice din Craiova şi 65 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii de stat "Oltenia", prilej cu care va avea loc vernisajul expoziţiei documentare "Filarmonica de stat Oltenia în imagini"; festivitatea de acordare a titlului de "Membru de onoare" al Filarmonicii de stat "Oltenia" foştilor artişti interpreţi ai instituţiei şi un concert vocal-simfonic extraordinar. Activităţile vor continua în luna decembrie cu ateliere de creaţie pentru copii, colocviul "Viaţa muzicală a Craiovei - ieri şi azi" şi un concert extraordinar de Crăciun, când îşi va da concursul corala academică a Filarmonicii "Oltenia", cu participarea orchestrei Filarmonicii "Oltenia".



.jpg)
