În municipiul Târgu Mureș, s‑a desfășurat cea de‑a 4‑a ediție a proiectului „Din suflet pentru viață”, în perioada 10‑20 februarie. Proiectul a reunit peste 200 de preșcolari, școlari, cadre
Concertul caritabil „După datini colindăm!” va avea loc la Palatul Patriarhiei
Cea de-a 14-a ediție a concertului caritabil „După datini colindăm!” se va desfășura anul acesta la Palatul Patriarhiei. Evenimentul organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) va avea loc miercuri, 18 decembrie 2024, și va susține, ca de fiecare dată, o cauză nobilă.
Două coruri, un grup psaltic, o interpretă și un pianist vor susține concertul caritabil în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. În acest an, tinerii din Asociația Studenților Teologi Ortodocși îl vor sprijini pe David Andrei, un băiețel de 9 ani diagnosticat cu multiple afecțiuni medicale.
„Cea de-a 14-a ediție a concertului cu scop caritabil «După datini colindăm!» vine anul acesta în întâmpinarea iubitorilor de colinde într-un cadru nou. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vom organiza acest concert la Palatul Patriarhiei, unde așteptăm un număr foarte mare de spectatori pentru a susține, ca întotdeauna, un copilaș aflat în nevoie. Anul acesta îl ajutăm pe David Andrei, care a fost diagnosticat de la naștere cu mai multe afecțiuni, părinții reușind cu greu să îl țină în viață cu resursele financiare existente. Prin ajutorul nostru, sperăm să îi putem oferi accesul la un medic care să îi poată identifica diagnosticul principal care a dus la apariția acestor afecțiuni. Anul acesta, printre invitați avem corul asociației, interpreta de jazz Sorina Rotaru și pianistul Alexandru Olteanu, Corul «Sound» și, bineînțeles, Grupul psaltic «Tronos». Evenimentul va avea loc miercuri, 18 decembrie, de la ora 18:30, iar accesul în sală se face de la ora 17:45”, a declarat pentru TRINITAS TV Adrian Bratu, președintele ASTO.
Accesul la concert se face pe baza înscrierii folosind un formular disponibil pe pagina de Facebook a Asociației Studenților Teologi Ortodocși.