Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concertul de colinde „Hristos Se naște, slăviți‑L”, la Bălți
Luni, 9 ianuarie 2023, Episcopia de Bălți organizează cea de‑a III‑a ediție a Concertului de colinde „Hristos Se naște, slăviți‑L”. Evenimentul va avea loc, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălți, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți, începând cu ora 18:00. În cadrul concertului vor evolua interpreți consacrați de pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, pe scena Teatrului din Bălți vor urca nume sonore ale cântecului popular românesc, precum: Mioara Velicu, Elizabeta Turcu‑Juverdeanu, Constantin Bahrin, Maria Costioaia, Ion Paladi și Grigore Gherman. Alături de artiștii celebri vor mai evolua Mădălina Elena Andrei și Petrică Remus Fandarac. De asemenea, în cadrul Concertului de colinde, vor evolua două ansambluri renumite din Bălți, „Doinița” și „Altița”, și Corul preoțesc misionar „Mitropolit Visarion Puiu” al Episcopiei de Bălți. Pentru detalii și rezervări: 0037.367.473.272.



.jpg)
