Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concurs pentru compozitorii de muzică psaltică
Compozitorii de muzică psaltică sunt aşteptaţi să participe la secţiunea „Compoziţie muzicală“ a Concursului „Lăudaţi de Domnul!“, organizat de Patriarhia Română pentru al şaptelea an consecutiv. Cei interesaţi trebuie să compună piese muzicale pe notaţie psaltică, însoţite de ison, pentru Heruvicul din Joia Mare: „Cinei Tale, celei de Taină“.
În toamna acestui an, Patriarhia Română organizează, prin Sectorul teologic-educaţional, Concursul naţional „Lăudaţi pe Domnul!“, adresat corurilor bisericeşti parohiale şi compozitorilor de muzică psaltică. Cei care iubesc muzica psaltică şi stăpânesc arta compunerii de partituri pot participa la secţiunea „Compoziţie muzicală“ a concursului, alcătuind muzica pentru Heruvicul special din Joia Mare, cu ison, în notaţie psaltică. Compozitorii vor trimite formularul de înscriere completat şi partitura în patru exemplare, pe adresa Sectorului teologic-educaţional, Mănăstirea Antim, strada Mitropolit Antim Ivireanul, nr. 29, sector 4, Bucureşti, cu menţiunea: „Pentru Concursul naţional de muzică bisericească «Lăudaţi pe Domnul!» - Secţiunea B, «Compoziţie muzical㻓. Termenul-limită este 1 octombrie (data poştei).
Evaluarea lucrărilor înscrise la concurs se va face în perioada 6-10 octombrie. Juriul va fi format din compozitori şi profesori consacraţi de muzică psaltică. Întrunirea juriului va avea loc la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, la Centrul cultural-social „Sfântul Nectarie din Eghina“, într-una din zilele săptămânii 6-10 octombrie. În perioada 13-17 octombrie, compozitorii clasaţi pe primele patru locuri vor fi invitaţi la spectacolul-concurs ce se va desfăşura la Studioul de concerte „Mihail Jora“ (Sala Radio) din Bucureşti, în ziua de 27 octombrie, între orele 19:00 şi 21:00. Cu această ocazie, cei care au alcătuit cele mai bune compoziţii vor fi premiaţi. Mai multe detalii despre concurs se pot afla pe site-ul patriarhia.ro. La secţiunea „Compoziţie muzicală“ a concursului, premiul I este de 2.500 de lei, premiul II de 2.000 de lei; premiul III de 1.500 de lei, iar menţiunea de 1.000 de lei. „Obiectivele urmărite de-a lungul ediţiei de anul acesta a Concursului „Lăudaţi pe Domnul“ ţin de cunoaşterea şi aprofundarea tradiţiei bisericeşti, în mod special, coordonata liturgică materializată prin muzica bisericească. Urmărim să aducem o contribuţie la ceea ce înseamnă încurajarea interpretării muzicii bisericeşti, identificarea şi promovarea grupurilor psaltice valoroase de muzică bisericească, facilitarea accesului unui public cât mai larg la acest gen de muzică şi, de asemenea, îmbogăţirea repertoriului liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică psaltică“, a spus conf. dr. Adrian Lemeni, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, pentru TRINITAS TV.