Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”
Liceenii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală s-au întâlnit ieri, în cadrul unui dialog pe marginea cunoașterii din perspectiva științei, filosofiei și religiei, cu părintele diacon lector dr. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.
Întâlnirea de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, la care au participat și elevi de la alte licee din Capitală, a fost organizată de Parohia Iancu Vechi-Mătăsari în colaborare cu conducerea acestui colegiu și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Tema discuției, „miracolul cunoașterii”, în perspectiva dialogului dintre știință, filosofie și religie, a stârnit interesul tinerilor liceeni. „Tinerii care au participat la această întâlnire arată un nivel de interes crescut, ceea ce responsabilizează foarte mult pe preot, pe profesorul de religie, care atunci când prezintă spiritualitatea creștină trebuie să fie pregătit să cunoască cât mai bine adâncimile acesteia. Noi știm din experiența Bisericii că teologia are răspunsuri edificatoare pentru marile provocări ale cunoașterii și leagă cunoașterea și datele lumii sensibile de viața duhovnicească și devenirea noastră”, ne-a spus părintele diac. Sorin Mihalache.
La întâlnire au participat și cadre didactice ale liceului bucureștean. Această conferință s-a înscris în cadrul unui protocol de colaborare încheiat între Parohia Iancu Vechi-Mătăsari și Colegiul Național „Mihai Viteazul”. „Această conferință este înscrisă în cadrul evenimentelor municipale ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București și face parte din calendarul activităților organizate de parohia noastră în 2016, an dedicat educației religioase a tinerei generații. Avem o colaborare bună cu profesorii de religie, care periodic, prin chestionare, află care sunt întrebările esențiale ale tinerilor liceeni, și încercăm împreună să creăm evenimente, să venim în întâmpinarea dorințelor lor”, ne-a spus părintele Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari.