Comunitatea Parohiei Vad, judeţul Braşov, a adus cinstire Maicii Domnului în zi de hram prin participarea la Sfânta Liturghie săvârşită joi, 21 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu,
Conferinţă misionară în Basarabia
La Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" din oraşul Orhei, Basarabia, a avut loc sâmbătă, 22 ianuarie, o conferinţă dedicată tinerilor, "Biserica şi tinerii de azi". Evenimentul a fost organizat de arhimandritul Iov Cristea de la Mănăstirea Curchi şi Sergiu Aga, parohul Bisericii "Sfântul Vasile de la Poiana Mărului" din Orhei, în colaborare cu ASCOR Chişinău.
Prin această întâlnire, organizatorii doresc să nu se oprească aici, ci să continue organizarea mai multor întâlniri ale clericilor cu tinerii pentru stabilirea şi întărirea legăturilor dintre tineri şi Biserica Ortodoxă, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. Conferinta a fost deschisă de părintele arhimandrit Iov Cristea de la Mănăstirea Curchi, care a arătat că Biserica are o atitudine plină de compasiune faţă de tinerii aflaţi astăzi pe cărări greşite. Biserica se roagă neîncetat ca aceştia, asemenea fiului rătăcitor, să se reîntoarcă la principiile morale ale creştinismului de care au ţinut cont strămoşii noştri. De asemenea, părintele arhimandrit Iov Cristea a vorbit şi despre bucuria pe care o oferă clericilor tinerii ce stau neclintiţi în faţa multor provocări ale timpului, rămânând virtuoşi şi responsabili, deoarece văd că rugăciunile şi sfaturile lor au rod. În continuare, Andrei Cociug, vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Chişinău, a subliniat felul în care tinerii privesc astăzi Biserica. "Din păcate, tineretul de astăzi, din cauza societăţii în care trăieşte, vede Biserica sub aspect sumbru sau o concepe imaginar ca o instituţie în care omul păcătos nu-şi poate găsi loc", a arătat Andrei Cociug. În cadrul conferinţei, participanţii au avut ocazia să vizioneze un reportaj cu părintele Ioanichie Bălan, adevărat păstor al Ortodoxiei Româneşti. După vizionarea reportajului, părintele paroh Sergiu Aga, de la Parohia "Sfântul Vasile de la Poiana Mărului", a dat un răspuns întrebării: "De ce nu vin tinerii la Biserică?" Părintele Sergiu Aga a evidenţiat necesitatea unei mai mari deschideri a celor din biserici faţă de tinerii neiniţiaţi, dar dornici de o relaţie sinceră cu Dumnezeu. "În lipsa acestei deschideri putem urmări exodul generaţiilor tinere spre acele confesiuni ce le oferă aparent simplitate şi afecţiune. Tânărul trebuie să găsească în Biserică oameni binevoitori ce ar putea să-l ajute să înţeleagă mai uşor dimensiunea spirituală profundă a Ortodoxiei, ce are drept izvor al revelaţiei Sfânta Tradiţie, şi nu obiceiuri inventate sau exacerbate până la păgânism", a precizat părintele Aga. La sfârşitul întrunirii, toţi participanţii au rostit rugăciunea Tatăl nostru, iar preoţii i-au invitat pe tineri să participe la Sfânta Liturghie din ziua de duminică.