Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţa „Ortodoxia pentru tineri”
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor şi A.S.C.O.R. – Slatina, în parteneriat cu Colegiul Naţional "Ion Minulescu" din municipiul Slatina organizează luni, 7 iunie, în Amfiteatrul Colegiului, de la ora 17.00, conferinţa "Ortodoxia pentru tineri", susţinută de părintele conf. univ. dr. Constantin-Valer Necula, profesor în cadrul Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, informează site-ul www.episcopiaslatinei.ro.
Părintele Constantin Necula este autor de volume de predici, studii şi articole de omiletică şi catehetică, dar şi de cărţi pentru copii şi tineret. A tradus mai multe cărţi şi a scris articole în publicaţii din ţară şi străinătate. A semnat zeci de studii în limba română şi în limbi străine – franceză, italiană, germană – precum şi numeroase recenzii. A susţinut peste 150 conferinţe în ţară şi în străinătate şi a participat la o serie de emisiuni de radio şi de televiziune atât la posturi naţionale, cât şi internaţionale. Intrarea la conferinţă este liberă.



.jpg)
