În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţe despre „Sfinţii Împăraţi“ în Episcopia Sălajului
Şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Jibou a avut loc în amfiteatrul Grădinii Botanice din localitate. În cadrul şedinţei, diaconul Cristian-Vasile Iura de la Parohia „Sfântul Prooroc Daniel“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Jibou, a susţinut prelegerea „Viaţa bisericească în timpul lui Constantin cel Mare“, urmată de discuţii pe marginea acestei teme.
Protopopul Dan Dregan a prezentat, apoi, probleme de ordin administrativ, economic, cultural şi social şi s-a discutat despre diferenţele de la Sfintele Slujbe în perioadele înainte şi după Praznicul Înălţării Domnului. Au fost felicitaţi, apoi, preoţii care-şi serbează ziua de naştere în această lună. La final, toţi cei prezenţi au vizitat Grădina Botanică. Următoarea şedinţă va avea loc în data de 13 iulie, când va fi dezbătută tema „Dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine în timpul lui Constantin cel Mare“. Şedinţa va ava loc în aceeaşi locaţie, iar cu această ocazie sunt invitate şi preotesele pentru a vizita Grădina Botanică a oraşului.
La sediul Protopopiatului Şimleu Silvaniei a avut loc şedinţa administrativă lunară a preoţilor, prezidată de protopopul Dan Haiduc. În cadrul şedinţei a fost susţinută o conferinţă cu titlul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai bisericii“, susţinută de Ioan Marian, paroh la Parohia Ip. În cadrul conferinţei au fost tratate aspecte privind politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare, precum şi relaţiile dintre stat şi Biserică. De asemenea, s-au dezbătut aspecte privind viaţa bisericească a imperiului în timpul lui Constantin cel Mare. După susţinerea conferinţei tematice, protopopul Dan Haiduc a tratat problemele administrative aflate pe ordinea de zi, fiind puse în discuţie şi unele aspecte care privesc uniformizarea actului de cult în cuprinsul protopopiatului.