Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Congresul naţional „Hristos împărtăşit copiilor“
La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce“ de la Mănăstirea Caraiman, din judeţul Prahova, se va desfăşura, în perioada 16-18 septembrie, a şasea ediţie a Congresului naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Participanţii la această reuniune vor analiza, timp de câteva zile, activitatea programelor catehetice desfăşurate în cadrul eparhiilor din ţară ale Patriarhiei Române, la discuţii participând şi invitaţi din străinătate care doresc să cunoască mai bine rezultatele din cadrul proiectului naţional catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. „În cadrul congresului de la Mănăstirea Caraiman se va discuta evoluţia proiectului naţional «Hristos împărtăşit copiilor», precum şi a proiectului «Alege şcoala!» care s-a încheiat anul acesta, dar care se are în vedere în viitor pentru o nouă etapă naţională. Vom discuta rezultatele programelor catehetice pentru copii şi tineri şi, în special, concursul artistic «Bucuria de a fi creştin», care a avut loc anul acesta, precum şi planurile pentru anul 2014. La congres vor participa anul acesta, pe lângă inspectorii eparhiali din birourile de catehizare ale eparhiilor din ţară, şi consilierii pe învăţământ sau cultură, care au fost invitaţi să ia parte la deciziile şi la hotărârile care se vor propune în timpul discuţiilor“, ne-a spus părintele Constantin Naclad, inspector eparhial în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ din Biserica Ortodoxă Română a atras atenţia şi unor Biserici Ortodoxe surori şi comunităţi creştine din alte ţări care doresc, cu sprijinul organizaţiei internaţionale World Vision, să împrumute şi să implementeze proiectul catehetic pentru copii şi tineri. „La congres participă invitaţi din străinătate din câteva Biserici Ortodoxe care doresc să preia proiectul «Hristos împărtăşit copiilor». Este vorba de Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Apostolică Armeană, Biserica Ortodoxă Etiopiană, precum şi reprezentanţi ai comunităţilor creştine din Bosnia şi Herţegovina, care doresc să cunoască şi să se folosească de modelul de catehizare implementat în România. Congresul va începe pe 16 septembrie seara şi se va încheia pe 18 septembrie. Vom avea două zile pline de lucru, iar după congres vor urma întâlniri speciale numai cu delegaţii din străinătate, unde vom discuta planuri de extindere a proiectului“, ne-a spus părintele Constantin Naclad.