În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Copiii au învăţat să primească şi să dăruiască
Arhiepiscopia Bucureştilor a oferit în aceste zile daruri pentru mai mulţi copii, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, prietenul celor mici. Copiii de la Centrul social "Sfânta Macrina" s-au bucurat de aceste daruri şi au organizat şi un scurt spectacol artistic. O acţiune asemănătoare a avut loc şi la sediul Sectorului social-filantropic şi de misiune al Arhiepiscopiei Bucureştilor, unde 60 de copii au primit pachete cu dulciuri.
Copiii din Centrul de zi al Aşezământului social "Sfânta Macrina din Bucureşti" au primit pachete cu dulciuri din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi a elevilor Şcolii Generale Nr. 49 din Capitală. Cei mici au susţinut un scurt spectacol artistic, fiecare copil recitând poezii şi cântând colinde, semn că deja sunt pregătiţi pentru serbarea de Crăciun care se apropie. "Acţiunea se numeşte "Un dar pentru fiecare" şi s-a făcut la iniţiativa Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în colaborare cu Şcoala Generală Nr. 49. Prin această acţiune am vrut ca elevii să fie "Moş Nicolae" care să dea cadouri altor elevi de vârsta lor", ne-a spus a Georgiana Olteiu, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La eveniment au participat şi elevi de la Şcoala Nr. 49 care au împărţit cele 90 de pungi cu daruri. Daruri pentru 60 de copii din familii defavorizate În ziua de 6 decembrie 2011, cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopia Bucureştilor a oferit daruri pentru 60 de copii care provin din familii defavorizate. Acţiunea social-filantropică s-a desfăşurat la sediul Sectorului social-filantropic şi de misiune de pe Strada Piscului nr. 1, sector 4. În această perioadă a sărbătorilor Naşterii Domnului, nu orice părinte îşi poate permite să dăruiască propriilor copii ceva. Astfel, Arhiepiscopia Bucureştilor împreună cu Fundaţia "Bucuria Ajutorului" au oferit celor 60 de copii aflaţi în evidenţa Centrului de formare şi consiliere al Arhiepiscopiei Bucureştilor daruri constând în rechizite, fructe şi dulciuri. De aceste daruri s-a bucurat şi Ionuţ, de 11 ani, din comuna Cernica. În urmă cu un an s-a electrocutat şi din această cauză o parte din antebraţul drept a trebuit să-i fie amputată. În afara durerilor trupeşti, are o altă durere mai mare, sufletească-nu se mai poate închina. "Mă rog Domnului ca mama să fie sănătoasă, iar mie să mă fac bine şi să îmi crească mâna la loc", a mărturisit Ionuţ. De sărbători a spus că îşi mai doreşte o maşinuţă mare pe telecomandă şi un calculator. Înainte de a primi darurile, copiii au susţinut un scurt program artistic de dansuri moderne şi interpretare a colindelor şi a unor poezii. "Copiii care au participat la programul nostru sunt atât din mediul urban, cât şi rural, din familii defavorizate. Ei au învăţat prin intermediul acestei acţiuni că cel mai bun lucru este să dăruiască. Din sufletul unui copil iese un lucru minunat, o poezie, un mulţumesc, iar acest lucru înseamnă mult pentru noi, lucrătorii sociali, deoarece observăm un progres în procesul de incluziune socială a acestor copii defavorizaţi şi, în acelaşi timp, acest lucru înseamnă mult şi pentru ei. Sărbătorile de iarnă aduc împreună copii care de obicei nu se cunosc, într-un mediu care le oferă siguranţă şi prilejuri de bucurie", a precizat Elena Costeleanu.