În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Copiii au jucat teatru religios de ziua Sfântului Pantelimon
La Biserica "Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon" din Protoieria II Capitală, au avut loc două reprezentaţii ale unor piese de teatru religios susţinute de copiii de la Biserica "Sfântul Pantelimon" şi cei de la Biserica Olari.
Cu prilejul hramului Bisericii "Sfântului Pantelimon", potrivit tradiţiei, moaştele Sfântului Pantelimon au fost aşezate spre închinare în curtea bisericii, unde sute de credincioşi s-au închinat şi au participat la Priveghere. Serbarea hramului a continuat cu punerea în scenă a două piese de teatru susţinute de trupa de teatru "Scăpărici" a Bisericii Olari şi trupa de teatru "Ateneu" a Bisericii "Sfântul Pantelimon". Trupa de teatru "Scăpărici" este alcătuită din copii de la Grădiniţa nr. 271 şi copii de la Direcţia Copilului Sector 2 care au jucat piesa de teatru "Sfinţii Constantin şi Elena". "Piesa de teatru este un spectacol cu viaţă şi ceea ce îmi place este că odată ce repetăm, copiii învaţă să se închine, învaţă despre Biserică, sfinţi, îngeri, icoane, despre Sfinţii Împăraţi, despre situaţia creştinilor până la împăratul Constantin, cum erau ei prigoniţi, despre cum împăratul Constantin le-a dat libertate şi despre faptul că de atunci creştinii îşi pot mărturisi în mod liber credinţa. Frumuseţea piesei este dată de copii, la fel şi meritul este al lor, fără ei nu putem face nimic şi ei sunt cei care dau sclipirea, motivul pentru care trupa noastră se numeşte "Scăpărici"", a spus Eleonora Iordache, creatoarea piesei de teatru. Teatrul religios, apostolat cultural creştin A doua piesă de teatru a fost susţinută de către trupa de teatru "Ateneu" a Bisericii "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc. A fost pusă în scenă de către copiii participanţi la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor!" piesa "Fântâna Ortodoxiei", care este povestea Crezului ortodox, text compus de părintele Bogdan Aurel Teleanu. "Un membru al trupei de teatru "Ateneu" trebuie să se comporte ca un veritabil animator cultural-creştin. Prin animare cultural-creştină înţelegem emanciparea misionară a oricărui membru al Bisericii Ortodoxe Române, prin care acesta îşi asumă responsabilitatea angajării în propagarea valorilor creştine. Actorii trupei de teatru religios se hrănesc cu o literatură - de regulă, creaţie proprie - care le este din punctul de vedere al credinţei comună, pe care o valorifică potrivit simţirii, caracterului şi nevoilor în actul lor artistic, îmbogăţind patrimoniul cultural bisericesc şi favorizând contacte în spaţii publice deschise", a declarat părintele Bogdan Teleanu. Părintele este de părere că educaţia prin teatru religios este justificată de orientarea creştină a valorilor reflectate prin actul artistic. "Misiunea sau apostolatul cultural-creştin desfăşurat de membrii trupei de teatru "Ateneu" nu ar fi posibilă fără o reală şi o justă apreciere şi valorificare a valorilor cuprinse în învăţătura bisericească", a mai spus părintele Teleanu.