După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Corul de copii al parohiei vrâncene Irești a concertat la Buzău
La Biserica Banu din municipiul Buzău a avut loc, în seara zilei de joi, 6 decembrie 2018, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, concertul de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”, aflat la prima ediție. Spectacolul a fost susținut de corul de copii al parohiei vrâncene Irești, dirijat de pr. Ionel Miron, care a interpretat colinde tradiționale românești, dar și o serie de piese patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri.
La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care la finalul concertului i-a felicitat pe organizatori și pe copiii din corul Parohiei Irești.
„Le mulțumim acestor minunați copii, care au muncit și muncesc cu foarte multă sârguință pentru a înregistra o asemenea performanță muzicală. Eu îi consider ca fiind micii noștri misionari, în activitatea pastorală pe care părintele Miron o împlinește, și îi îndemn să vegheze asupra lor și să rămână la fel de curați la suflet cum sunt acum. Avem copii buni, dar depinde și de noi, cei mai mari, să-i ajutăm să crească frumos, în spiritul valorilor creștine. Este suficient să ne îndreptăm privirea și spre cei mai mici de aici, pentru a vedea că se simt bine în spațiul nostru bisericesc. Aici simt căldura și dragostea credincioșilor și a preoților. Să veghem și să priveghem în rugăciune pentru ei, astfel încât și noi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, să trăim bucuria roadelor și a împlinirii misiunii care ne-a fost încredințată de Dumnezeu”, a subliniat Părintele Arhiepiscop Ciprian.
Cu această ocazie, toți membrii corului au primit daruri substanțiale, constând în ghiozdane, cărți, dulciuri și bani. De asemenea, și celorlalți copii prezenți în biserică le-au fost oferite dulciuri și cărți.
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Buna Vestire” Banu-Buzău, care funcționează în cadrul Parohiei Banu, sub patronajul spiritual al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Aceasta are ca obiectiv principal sprijinirea și apărarea drepturilor copiilor nenăscuți, precum și a drepturilor tuturor copiilor defavorizați sau aflați în nevoie.



.jpg)
