„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Corul Symbol va cânta la Viena
În perioada 23-29 noiembrie, Corul Symbol al Patriarhiei Române va participa la un concurs coral internaţional care se va desfăşura la Viena, Austria. Tinerii români vor interpreta piese muzicale religioase şi creaţii româneşti.
Concursul coral internaţional "Franz Schubert" este cel mai important concurs coral internaţional, deschis mai multor tipuri de coruri: de copii, mixte, de femei, de voci egale. "Noi suntem acceptaţi la două categorii: cor copii şi cor religios. Vor participa formaţii corale din aproape toate statele europene, Canada, Venezuela, China, Coreea de Sud, Noua Zeelandă şi multe altele, fiecare dintre ele având o orientare religioasă diferită, un specific naţional divers. Ne pregătim de aproape două luni pentru acest concurs internaţional, pentru că, de multă vreme, nu am mai fost la o competiţie internaţională şi sperăm să venim cel puţin cu un premiu", ne-a declarat diac. Jean Lupu, dirijorul Corului Symbol. 40 de corişti şi doi dirijori Corul Symbol va interpreta piese muzicale religioase şi creaţii româneşti. "În cadrul repertoriului religios vom interpreta: "Cămara Ta, Mântuitorule", "Ziua învierii", "Nu pricep, Curată", "Heruvic", compozitor Constantin Drăguşin, "Minune Prea mare", compozitor Paul Constantinescu, şi, obligatoriu, o piesă din repertoriul austriac, "De spirito Sancto", o lucrare modernă, disonantă, chiar atonală. În repertoriul laic vom avea o paletă foarte largă, cu prelucrări folclorice, creaţii româneşti, deoarece fiecare formaţie corală va veni să-şi promoveze specificul naţional", a mai spus diac. Jean Lupu. Corul Symbol, care a împlinit de curând 20 de ani, are în componenţă 70 de membri, dar la festival vor participa doar 40 de corişti, alături de cei doi dirijori, diac. Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, şi trei părinţi, care se vor ocupa de buna organizare.