Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Cuvioasa Parascheva, cinstită în Episcopia Caransebeşului
În Episcopia Caransebeşului, şase aşezăminte bisericeşti şi-au sărbătorit ocrotitoarea. Deşi este o sfântă care se cinsteşte în mod deosebit în părţile Moldovei, Cuvioasa Parascheva este ocrotitoarea mai multor biserici din eparhie.
Cel mai însemnat praznic este la Mănăstirea Nera, unde sute de credincioşi iau parte la hramul mănăstiresc. Parohiile Dalci, Turnu Ruieni şi Peştere din Protopopiatul Caransebeş, Parohia Duleu din Protopopiatul Reşiţa şi Parohia Cruşovăţ din Protopopiatul Băile Herculane îşi sărbătoresc, de asemenea, ocrotitoarea. În parohiile amintite se organizează astăzi, după oficierea Sfintei Liturghii, manifestări culturale şi folclorice, potrivit tradiţiei locale. Părinţii protopopi ne-au mărturisit că pelerinajele credincioşilor la hramul Catedralei mitropolitane din Iaşi, unde se cinstesc moaştele Cuvioasei, au însufleţit credincioşii spre a-şi alege ca ocrotitoare a bisericilor de care aparţin pe Cuvioasa Parascheva.



.jpg)
