În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dezbateri despre pastoraţia bolnavilor
La Spitalul Municipal Ploieşti, fost Schuller, a avut loc ieri cea de-a IV-a Sesiune a Cercului Pastoral Misionar "Speranţă şi Vindecare", al preoţilor de caritate din judeţul Prahova. De asemenea, luni, 26 septembrie, a avut loc cea de-a VIII-a Conferinţă Comună a preoţilor de caritate din spitalele şi cimitirele din Bucureşti.
Lucrările celei de-a IV-a Sesiuni a Cercului Pastoral Misionar "Speranţă şi Vindecare" au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii în capela cu hramul "Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian" din incinta instituţiei medicale şi au fost prezidate de părinţii Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, protoiereul Ştefan Muşat, al Protoieriei Ploieşti, şi Eugen Bucur, inspector asistenţă religioasă în cadrul Sectorului Social Filantropic şi Misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Au mai participat cadre medicale specializate în tratamentul pacienţilor aflaţi în stadiu terminal. Tema întâlnirii a fost "Pastoraţia spirituală a bolnavilor de cancer în fază terminală". Din anul 1997, părintele Emilian Frânculescu se preocupă de pastoraţia duhovnicească a celor bolnavi de cancer aflaţi în acest spital. În referatul său, părintele Frânculescu a precizat că experienţa l-a învăţat că unii bolnavi îşi duc crucea suferinţei cu demnitate şi încredere în Dumnezeu, iar alţii, dimpotrivă, devin cârcotaşi, luându-L pe Dumnezeu la întrebări. "Suferinţa şi boala sunt semne ale îndepărtării omului de Dumnezeu. Ele sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca oamenii să-şi vină în simţiri, să îşi cureţe trupurile şi sufletele de păcate şi să se facă vrednici moştenitori ai vieţii veşnice. Bolnavul aflat în suferinţă trebuie ajutat să înţeleagă că dacă încearcă să creadă şi să se apropie de Dumnezeu în această stare îşi poartă de fapt crucea sa pentru Hristos, dând astfel adevărata mărturie a dragostei sale pentru Mântuitorul. Crucea bolnavului este legată de crucea Domnului. Hristos suferă împreună cu cel care suferă şi acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l cunoască orice bolnav: nu este singur în suferinţă", a arătat părintele Emilian Frânculescu. Dificultăţile relaţiei părinte-copil în societatea secularizată De asemenea, luni, 26 septembrie, a avut loc cea de-a VIII-a Conferinţă Comună a preoţilor de caritate din spitalele şi cimitirele din Bucureşti. Întâlnirea a avut loc în incinta Complexului de Servicii Comunitare "Sfânta Ecaterina" din Bucureşti. Conferinţa "Dificultăţile relaţiei părinte-copil în societatea secularizată" a fost precedată de Sfânta Liturghie şi a cuprins prezentarea a două referate a părinţilor Ştefan Sava, de la Complexul de Servicii Comunitare "Sfânta Ecaterina" din Bucureşti, şi Emil Dobre, de la cimitirul "Sfânta Vineri". În cadrul conferinţei s-a subliniat rolul important al familiei în dezvoltarea personalităţii adolescentului, părinţii fiind persoanele care trebuie să se implice în clarificarea problemelor şi frământărilor adolescenţilor. O relaţie afectivă pozitivă între părinţi şi copil duce la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului. "Copilul vede foarte bine dacă părinţii lor ştiu să-şi rezolve dificultăţile prin dialog şi dacă au o viaţă spirituală de familie reală. Dacă realitatea aceasta este încordată, agresivă, impregnată de judecăţi aspre, copilul, chiar dacă trăieşte relaţii personale bune cu fiecare părinte, va suferi de pe urma ei, iar această suferinţă se va materializa în modificări de comportament", a precizat părintele Ştefan Sava. De asemenea, părintele Emil Marian Dobre a arătat că familia are un rol important în educarea şi formarea viitoarei personalităţi. "Cu cât familia va fi mai temeinic consolidată duhovnicesc, cu atât legătura dintre părinţi şi copii se va adânci, familia îşi va reveni mai repede din derută şi îşi va regăsi echilibrul duhovnicesc".