„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Drumul care nu duce la biserică nu duce nicăieri“
Momente de aleasă trăire duhovnicească în Parohia „Sf. Ierarh Nicolae“ din localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava - Protopopiatul Iaşi 3, unde numeroşi credincioşi, cu lumânări aprinse şi flori, au participat duminică, 25 mai, după-amiază la punerea pietrei de temelie pentru un nou lăcaş de cult, ce-l va avea ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Rusul. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
În localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, se va începe în perioada următoare zidirea unei noi biserici, închinată Sfântului Ioan Rusul. Slujba de binecuvântare a locului şi de sfinţire a crucii pentru sfântul altar al noului lăcaş de cult a fost oficiată duminică după-amiază de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Printre preoţii prezenţi, alături de pr. paroh Ionel Liviu Ghilian, s-au numărat şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protoieriei Iaşi 1, pr. Mihail Roşu, protopopul Protoieriei Iaşi 3, pr. prof. dr. Cristian- Alexandru Barnea, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi, pr. Petrică Lehaci de la Parohia „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. Înainte de începerea slujbei, la îndemnul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, credincioşii prezenţi s-au aşezat în forma bisericii ce urmează să fie construită, rămânând în mijloc doar copiii.
„Un gânditor britanic din veacul trecut a spus un cuvânt care a fost folosit ulterior în mai multe situaţii, anume că: «Drumul care nu duce la biserică nu duce nicăieri». Şi în sens fizic, dar mai ales în sens spiritual, drumul care în cele din urmă nu te duce către Dumnezeu, către sufletul tău, drumul care nu te duce spre singurul mesaj care nu te înşeală, cel al lui Hristos prezent în Evanghelie, acel drum nu duce nicăieri. Se cuvine ca acest adevăr să fie arătat şi prin semne văzute, care sunt sfintele biserici. Vederea unei biserici îţi aminteşte de ceva; te provoacă să realizezi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta. Iar prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului umple inima acestuia de sens, de lumină, de cuprindere şi înălţime, dându-i curaj să depăşească toate piedicile care apar de-a lungul timpului“, a spus IPS Teofan în cuvântul rostit la finalul slujbei.
Drept răsplată pentru râvna arătată şi eforturile depuse, pr. Ionel Liviu Ghilian, parohul din Valea Adâncă, a fost hirotesit iconom de către IPS Părinte Teofan. Înainte de a pleca la casele lor, toţi cei prezenţi la slujba de sfinţire au participat la o agapă.