În ziua de 6 februarie a Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută în mod public și solemn sfințenia a 16 femei de neam român care s‑au făcut pildă prin viețuirea lor în multe momente ale istoriei poporului nostru. Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în lăcașul de închinare de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 53 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.
Duminica a 2-a din Postul Mare la mănăstirea ialomițeană Crăsani
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 12 martie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Crăsani din județul Ialomița, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre iertarea păcatelor: „Pentru noi, creștinii, iertarea păcatelor nu este o nădejde undeva într-o perioadă de timp eshatologică. Iertarea păcatelor o obținem aici, pe pământ, prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Sfântul Evanghelist Matei caută să arate și să ne scoată în evidență faptul că Mântuitorul a dat această putere a iertării păcatelor Bisericii pe care El a întemeiat-o la Pogorârea Sfântului Duh și slujitorilor Bisericii. Postul nu este numai de mâncare, de alimente. Postul trebuie să se refere mai ales la abținerea de la păcate, de la orice este împotriva cuvântului Evangheliei vieții, a ceea ce ne învață Mântuitorul. În Sfânta Evanghelie am auzit că sângele Lui se varsă spre iertarea păcatelor. Iată cât de importante sunt aceste zile. Fiecare zi din Sfântul și Marele Post este o chemare a noastră să mai urcăm o treaptă în urcușul duhovnicesc, să ne îmbogățim în Hristos și în harul Lui”.
La final, Preasfințitul Părinte Vincențiu a verificat stadiul lucrărilor desfășurate la noua biserică a așezământului monahal.
Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și în această duminică la Mănăstirea Crăsani, unde s-a strâns suma de 862 de lei.



.jpg)
