Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala Patriarhală

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala Patriarhală

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 10 Martie 2024

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, numită și a Lăsatului sec de carne, Sfânta Liturghie din Catedrala Patriarhală a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat motivul pentru care Judecata de Apoi este numită „Înfricoșătoare”, arătând și universalitatea ei.

„Cel mai important moment pe care unii l‑au numit și «examen al fiecăruia dintre noi» este acela al Judecății din urmă. Nimeni nu v‑a scăpa de acesta, nici marii demnitari, nici oamenii simpli, nici cei care au prieteni, nici cei care au o poziție înaltă. Judecata va fi făcută pentru toți deopotrivă fără părtinire. Judecătorul este drept și nemitarnic. El nu poate fi cumva influențat nici de vreo părere a cuiva, nici de vreo situație care ne‑ar putea salva, așa cum se întâmplă adeseori în lumea aceasta cu care suntem noi obișnuiți. De aceea, Judecata din urmă a fost numită «Înfricoșătoare», nu pentru că înfricoșător este Dreptul Judecător, ci pentru că adeseori înfricoșătoare sunt faptele săvârșite de oameni. La această Judecată din urmă, cărțile se vor deschide. Nimic din ceea ce am făcut nu va fi uitat, decât cele judecate la scaunul duhovniciei și șterse de lacrimile, părerea de rău și mai ales dorința permanentă de îndreptare a fiecăruia dintre noi. (...) Ziua cea mare a Judecății este momentul cutremurător care ne privește pe fiecare. De aceea, în perspectiva acestui moment, trebuie să fim cu luare aminte. Judecata din urmă este cel mai important moment pe care îl avem toți de trecut. Ne facem planuri felurite aici, credem că vom rămâne în lumea aceasta pentru totdeauna, dar important este să câștigăm apropierea și prietenia Dreptului Judecător, singura prietenie care contează. Momentul Judecății rămâne definitoriu pentru fiecare dintre noi”, a explicat Preasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a prezentat programul pelerinajului istoric cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din zilele de 11 și 12 martie, din protopopiatele Vălenii de Munte și Urlați, amintind faptul că racla cu cinstitele moaște va părăsi Catedrala Patriarhală prin săvârșirea unei slujbe speciale de binecuvântare a pelerinajului.