În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Educaţie incluzivă pentru toţi“
Consilierii şi inspectorii pe învăţământ din toate eparhiile Patriarhiei Române şi directorii seminariilor teologice din ţară s-au întrunit ieri, 25 aprilie, în cadrul unui atelier regional intitulat „Educaţie incluzivă pentru toţi“, organizat prin proiectul FORTE la Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“ al Patriarhiei Române.
În cadrul întrunirii s-a discutat despre: rolul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul în receptarea şi aplicarea hotărârilor Sfântului Sinod în cuprinsul eparhiilor; aspecte legislative şi hotărâri bisericeşti cu privire la activitatea de învăţământ şi eficienta administrare a resurselor umane şi disciplina canonică şi statutară a personalului clerical şi neclerical (angajare, evidenţă şi evaluare). „Scopul întâlnirii este în primul rând unul de cooperare, comunicare, informare şi de cunoaştere şi, în al doilea rând, este acela de a ne întemeia fiecare dintre noi mai bine în ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de învăţământul şi cultura teologică sădită încă de la bazele şcolilor, cât şi pentru tot ceea ce înseamnă răspunsul Bisericii la provocările actuale pe linia şi în domeniul învăţământului teologic în special. Vă veţi întreba ce treabă are învăţământul teologic cu incluziunea socială. Cu toţii ştim că incluziunea socială prevede şanse egale şi accesul la educaţie, şi pentru aceasta ea reprezintă o componentă fundamentală a învăţământului teologic. Având în vedere că misiunea pastoral-misionară a Bisericii este mult mai largă decât incluziunea socială, se adresează şi îl priveşte pe om atât în integralitatea persoanei, cât şi în acţiunea sa comunitară, comunională, îl vede pe om ca subiect atât în cadrul familiei, cât şi în cadrul comunităţii. Luăm în considerare faptul că nimeni nu poate să existe fără educaţie, am considerat că este de mare folos să punem la dispoziţia dumneavoastră una din facilităţile proiectului, aceea de a întâlni consilieri şi responsabili din toată ţara pe diverse domenii, astfel încât să se poată discuta şi să se extragă anumite propuneri de viitor“, ne-a declarat pr. consilier patriarhal Dorel-Nicolae Moţoc, managerul proiectului FORTE.
Atelierul de lucru reprezintă o provocare, dar şi o şansă pentru învăţământul teologic, deoarece el îşi propune să dea răspunsuri relevante în vederea îmbunătăţirii şi înnoirii acestuia. „Ar trebui să înţelegem printr-un dialog deschis, care este viitorul învăţământului teologic şi cum putem trece la o înnoire şi reformă a acestuia, înţelegând că funcţia învăţământului teologic pentru Biserica Ortodoxă Română este vitală în ceea ce priveşte procesul de misiune. Acest proces va continua prin tinerii care termină seminariile teologice şi facultăţile de teologie, care vor ajunge apoi să păstorească pe credincioşii Bisericii noastre“, ne-a declarat pr. Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional.