Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Episcopul Iosif Traian Badescu al Caransebeșului a fost pomenit în satul natal
În Duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul credincioșilor din Parohia Șopotu Vechi, Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin. Șopotu Vechi este satul în care s-a născut primul episcop bănățean al Eparhiei Caransebeșului, Iosif Traian Badescu. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, la care au participat credincioși din această localitate din Valea Almăjului. După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Iosif Traian Badescu, cel de-al 4-lea episcop al Episcopiei Caransebeșului după înființarea ei în anul 1865.
De asemenea, Preasfinția Sa l-a pomenit și pe fostul preot paroh Ion Velcotă, fiu al satului, care a trecut la cele veșnice în data de 18 noiembrie 2020, la vârsta de 62 de ani.
„Cu mai puțin de două săptămâni înainte de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos am socotit de bine să poposim duhovnicește și să slujim aici în Valea Almăjului, în Betleemul Episcopului Iosif Traian Badescu. A fost o zi importantă pentru credincioșii de aici pentru că l-am pomenit pe vrednicul de amintire Episcopul Badescu al Caransebeșului și, totodată, l-am pomenit și pe preotul care a slujit aici aproape 36 de ani și care în urmă cu câteva săptămâni a plecat la cele veșnice. Putem spune că această zi va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria acestei parohii și de ce nu în istoria Văii Almăjului, pentru că aici s-au întâmplat multe lucruri foarte importante din istoria Episcopiei Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Parohia Șopotu Vechi este în prezent vacantă. Are 155 de familii cu aproximativ 450 de credincioşi și este de categoria II rural A. Biserica parohială cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” a fost ridicată în anul 1817.



.jpg)
