Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eveniment de gală pentru promovarea filantropiei
Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, organizează mâine, 3 decembrie, o activitate de caritate intitulată generic "Gala Vasiliada". Evenimentul va avea loc în Sala Maură a restaurantului "Minerva" din Craiova, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Mitropolit Irineu.
În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Arhiepiscopia Craiovei vine în sprijinul persoanelor nevoiaşe prin organizarea de activităţi cu caracter filantropic. În acest context, Asociaţia "Vasiliada" se plasează pe locul întâi, organizând de câţiva ani buni deja celebrele gale "Vasiliada". Evenimentul de anul acesta, care va avea loc mâine, 3 decembrie, este dedicat mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate. Invitaţi de marcă pentru un scop filantropic Manifestarea va fi deschisă de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi preşedinte de onoare al ONG-ului. La eveniment va participa baroneasa Winterbourne Emma Nicholson, membră în Parlamentul European, raportor al României în perioada 2000-2004 şi militantă pentru drepturile copilului din România, Raed Arafat, fondatorul SMURD - România, soprana Felicia Filip şi jurnalistul Emil Hurezeanu. Vor fi invitaţi, de asemenea, membrii Consiliului Director al asociaţiei, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, patroni şi oameni de afaceri din Craiova şi nu numai. Invitaţii vor licita pentru lucrările copiilor cu deficienţe de auz şi vorbire, beneficiari ai programelor iniţiate de "Vasiliada". Iniţiativa acestei activităţi a fost felicitată de Excelenţa Sa, Emma Nicholson, care a declarat: "Mă aflu aici atât în calitate de prieten, cât şi în calitate de membru de onoare al Craiovei, pentru a susţine calitatea excelentă a muncii Asociaţiei "Vasiliada", eforturile de a menţine familiile împreună şi de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii. De aceea sunt convinsă că serviciile asigurate de Asociaţia "Vasiliada" sunt deosebit de necesare în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic. Cheia reuşitei constă acum, mai mult ca oricând, în solidaritatea şi ajutorul din partea celorlalţi. În activitatea de apărare a drepturilor copilului în România, pe care am desfăşurat-o până în prezent, Biserica Ortodoxă a fost unul dintre primii parteneri de încredere. Am aflat despre munca minunată în vederea prevenirii abandonului, desfăşurată în cadrul "Vasiliadei", încă din anul 2001, precum şi despre rezultatele ei excepţionale", adaugă baroneasa. Evenimentul va fi marcat de acordarea a trei premii de excelenţă pentru cei mai implicaţi parteneri ai Asociaţiei "Vasiliada".