Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Evenimente culturale în Arhiepiscopia Râmnicului
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat joi, 24 octombrie, sediul Casei de cultură „Dragoș Vrânceanu” din orașul Băbeni, județul Vâlcea, care a fost recent renovat. La inaugurare au participat reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale.
Evenimentul a fost precedat de săvârșirea slujbei Parastasului la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Parohia Băbeni I, pentru ctitorii și ostenitorii așezământului cultural. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un numeros sobor de preoți de la parohiile din orașul Băbeni și împrejurimi.
Cei prezenți la sfânta slujbă au mers mai apoi la sediul Casei de cultură „Dragoș Vrânceanu”, unde chiriarhul locului a săvârșit slujba de sfințire a așezământului cultural. Ceremonialul a continuat în sala de festivități a Casei de cultură, unde au fost rostite alocuțiuni, iar la final a avut loc un spectacol susținut de membrii Ansamblului folcloric „Dor” al Casei de cultură „Dragoș Vrânceanu” din Băbeni, ansamblu cu peste 50 de ani de tradiție și peste 70 de membri.
Tot la finalul săptămânii trecute, au avut loc Zilele „Dumitru Drăghicescu”, în Sala multimedia a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, unde au fost prezentate mesaje și comunicări din partea unor instituții culturale, precum Academia Română. Tot cu acest prilej, a fost vizionat filmul documentar „Moștenirea lui Dumitru Drăghicescu”, realizat de Alina Nicola, și a fost vernisată expoziția de documente despre viața, personalitatea și opera lui Dumitru Drăghicescu, curator fiind col. Mihai Popa. În aceeași zi, a avut loc Simpozionul „Dumitru Drăghicescu - om politic, diplomat, artizan al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918”.
În a doua zi a manifestării culturale, vineri, 25 octombrie, Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea (Casa Simian) a găzduit lucrările Simpozionului „Viziunea spirituală în opera lui Dumitru Drăghicescu”.



.jpg)
