În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente în diaspora românească din Canada
Credincioşi români ortodocşi ai comunităţii din Oshawa şi alte comunităţi ale regiunii canadiene Durham au primit de curând un mare şi bun prieten în biserica lor, pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina.
Parohia ortodoxă română „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Oshawa a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi a primit la sfârşitul săptămânii trecute un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie. La slujba de primire a sfintelor moaşte, de sâmbătă, 26 ianuarie, au participat Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae şi Preasfinţitul Episcop-vicar Ioan Casian de Vicina, împreună cu un sobor de preoţi. După aşezarea sfintelor odoare duhovniceşti în lăcaşul de cult, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. „Aducerea moaştelor Sfântului Nectarie în Biserica «Sfinţii Ştefan cel Mare şi Nectarie» vine ca un răspuns la evlavia tot mai mare a credincioşilor pentru ierarhul taumaturg şi cunoscut mai ales ca ajutător al celor bolnavi de cancer“, a precizat pr. paroh Petre Busuioc pentru Radio Credinţa al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi.
Sărbătoarea parohiei ortodoxe române a fost dublată şi de marcarea unui alt eveniment, împlinirea unui an de când comunitatea românilor ortodocşi a reuşit cumpărarea lăcaşului de cult. Este vorba de fosta biserică greacă de la care a fost luat al doilea patron spiritual, Sfântul Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli. Această biserică a fost construită în 1915 de comunitatea ortodoxă ucraineană, în 1987 a fost cumpărată de comunitatea greacă, iar în 23 ianuarie 2012 a devenit proprietatea comunităţii ortodoxe româneşti din regiunea Durham.
De asemenea, la două luni de la cumpărarea lăcaşului de cult, Parohia ortodoxă română „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Oshawa a inaugurat şi Centrul comunitar românesc pentru întâlnirile culturale româneşti. De asemenea, după finalizarea renovărilor subsolului bisericii, copiii vor participa şi la cursurile „Şcolii de duminică“. „Eforturile creştinilor din această parte a lumii, rugăciunile şi încrederea lor în puterea lui Dumnezeu au contribuit la aceste realizări, care sunt de o importanţă covârşitoare pentru comunitatea noastră“, a mai spus parohul bisericii ortodoxe româneşti din Oshawa, Canada.