Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Examen de selecționare pentru clerici
La Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti a avut loc ieri, 27 septembrie, examenul de selecționare pentru clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor care întrunesc condițiile statutare și regulamentare pentru ocuparea unui post clerical vacant din București sau din Ploiești. Comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează periodic examene pentru evaluarea preoților și diaconilor care doresc să ocupe un post clerical vacant din București sau Ploiești. Ieri de dimineață s-a desfășurat proba scrisă a examenului de selecționare, iar după-amiază s-a desfășurat proba orală, când clericii s-au prezentat în fața unei comisii conduse de PS Părinte Timotei Prahoveanul, formată din slujitori de la Centrul eparhial și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. La sesiunea din anul acesta a examenului de selecționare au participat 17 clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor.
„Examenul de selecționare pentru clericii care vor să slujească în Capitală sau în municipiul Ploiești are loc o dată pe an. Se înscriu la acest examen preoții și diaconii care au o anumită experiență, fiindcă au parcurs o perioadă de slujire într-o parohie, care au o activitate de cel puțin cinci ani și s-au evidențiat printr-o frumoasă lucrare misionară dar și prin una administrativă. Sunt foarte multe cazuri în Arhiepiscopia Bucureștilor în care preoții rămân în aceeași parohie pentru mulți ani, dar sunt și preoți care se pot transfera la oraș în urma unei lucrări meritorii pe care Centrul eparhial o observă și o evidențiază. La examenul de selecționare participă tineri slujitori dar și clerici cu experiență care doresc să slujească Biserica în parohiile vacante din cele două mari orașe ale Arhiepiscopiei Bucureștilor”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Marți, 26 septembrie, clericii care au participat la examen au slujit Sfânta Liturghie la paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina” al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
„Candidații la acest examen au susținut marți la Biserica «Sfânta Ecaterina» un examen practic, adică au slujit Sfânta Liturghie, iar comisia de examinare a observat felul în care și-au însușit regulile de slujire. Acest examen este necesar deoarece slujirea din marile orașe, așa cum este Bucureștiul, este una care are un grad ridicat de dificultate. Este necesară o altfel de pastorație, o altfel de lucrare și foarte multă implicare. Credincioșii din orașele aglomerate nu sunt atenți ca cei din parohiile rurale, sunt oameni grăbiți care lucrează de dimineață până seara, unii dintre ei fără să aibă legături cu bisericile de care aparţin, de aceea este nevoie de preoți cu un deosebit spirit misionar și o dăruire pe măsura provocărilor”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureșilor.