În ziua de luni, 11 mai 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit în vizită, la Palatul Patriarhiei, un grup de 13 studenți de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, însoțiți de profesorul Horia M. Dijmărescu, specialist în științe politice în cadrul instituției academice americane.
Examen de susţinere publică a lucrărilor de grad I, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
Ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod nr. 1199/2008, referitoare la "Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical" şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de aceasta în vederea obţinerii gradului I în preoţie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în data de 17 decembrie 2014 s-a desfăşurat examenul de susţinere publică a lucrărilor de grad I la facultatea de teologie ortodoxă din Iaşi.
La acest examen au participat candidaţi din Arhiepiscopia Iaşilor, după cum urmează: pr. Gheorghiu Vasile de la Parohia "Sf. Voievozi" Cozmeşti, Protopopiatul Paşcani, cu tema "Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de prozelitismul eterodox în Parohia „Sf. Voievozi - Cozmeşti", pr. Nicău Nicolae de la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" Mărăţei II, Protopopiatul Piatra Neamţ, cu tema "Tinerii şi Biserica. Metode şi mijloace pentru formarea conştiinţei misionare a tinerilor", şi pr. Precob Daniel de la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" Hilişău - Cloşca, Protopopiatul Dorohoi, cu tema "Viaţa de familie şi provocările lumii contemporane". Toţi cei trei candidaţi au fost admişi.
Comisiile aprobate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan au avut următoarea componenţă: IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei - preşedinte, din cadrul facultăţii de teologie ortodoxă din Iaşi pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa - coordonator lucrare, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru - coordonator lucrare, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan - membru, iar din partea Centrului eparhial Iaşi pr. consilier Marian Timofte - membru.



.jpg)
